Comments on: Wikiexperiment. Sa scriem impreuna portretul tanarului corporatist .ro

By: Cele mai comentate posturi din blogosfera | FocusBlog

Cele mai comentate posturi din blogosfera | FocusBlog — Sun, 29 Jun 2008 22:17:53 +0000

[...] morar.hotnews.ro (204) [...]

By: Aurel-B

Aurel-B — Thu, 15 May 2008 16:10:46 +0000

Ajung la servici putin inainte sau dupa ora 9. Depinde daca ma opresc mai mult la cafea, la tigara, la stat de vorba. Prima parte a zilei in general este ok. SUnt linistit, calm, imi vad de treaba, chiar daca inainte de a pleca sau poate chiar cand m-am trezit dimineata am inceput sa injur sefu si firma lui.
In jur de ora 12 apare si el. De obicei nervos, cu chef de scandal. Eu scap de majoritatea datilor, se intanleste prima data cu secretara. Nu stiu cum rezista. In fine, in firma se stie ca sunt omul care nu ma agit, indiferent ce ar fi, deadline-uri, prezentari, nimic. Stiu ca oricum ar iesi bine, nu trebuie venit cu faze a la “dalai-lama” pentru a face o treaba cu simt de raspundere.
Pe la ora 14-15 e pauza de masa, de obicei o iau la 16 si ma intanlesc cu baietii la bere, timp de cam 1 ora…uneori mai mult.
Problema mare apare in jur de ora 18, cand de fapt ar trebui sa se termine programul. Dar nu, pana sa vin eu in firma toti erau obisnuiti sa stea peste program, robotizati. Abia la 19:30 - 20 plecau (o mare parte si acum fac la fel). E…daca incep sa ma pregatesc pe la 18 de plecare, incepe si el. Ce ai facut, dar parca ar mai trebui facut, dar poate e mai bine sa schimbam…din astea. Notez pe hartie, si a doua zi ma apuc sa fac ce a spus. Oricum se enerveza, ma ameninta cu salarul, cu penalizari cu din astea. Pana i-am spus verde’n fata ca viata mea particulara inseamna mai mult decat banii lui, si daca nu-i convine, sa-si caute om…de gaseste. N-a spus nimic, si acum lucrez la acea firma, nu mai comenteza chiar de ma gaseste jos in fata firmei band bere cu portarul cand pleaca el. Telefonul e inchis de cand am iesit din firma, in weekend nu ma vede la ochi nici de m-ar invita la bere si gratar. Banii, sunt ok, desi in domeniul meu se poate mai mult.

@Mihai-TX - uneori banii pentru stat peste program distrug alte treburi, si sincer, indiferent cat ti-ar da, nu se merita. Si decat sa stai peste program daca vrei bani, mai bine te bagi ca freelancer, si daca iti si va merge, ai sa renunti si la servici. Oricum in afara e alta treaba, complet diferit. Dar in US, stii ca se trage de tine pana la ultima picatura de apa, dar se si plateste.

Aurel.

By: Mihai - TX

Mihai - TX — Mon, 21 May 2007 17:00:08 +0000

Eu ajung la servici un pic inainte de 9 desi normal ar fi de la 8. Pe la pranz ma duc si joc un fotbal la o sala din apropiere vreo ora si jumatate in loc sa mananc. Ma intoc inapoi la birou si mananc in timp ce “lucrez”. De la 2 pana pe la 5:30 sunt si productiv, ma rog, cat se poate. Dar messengerul sta deschis, Stumble e util cand te plictisesti, etc… In total lucrez vreo 7 ore, cu intreruperi. Eu sunt platit la ora deocamdata, dar mereu se pune ca lucrez 8 ore pe zi. Stresul meu e minim, sincer sa fiu. De exemplu, daca vine seful si ma vede scriind chestia asta, probabil ar fi curios ce e si eu ii explic, dar nu il impiedica sa imi spuna ca sunt “outstanding” si nu am auzit decat cuvinte de lauda din gura lui pana acum. E un om inteligent si amandoi stim ca deocamdata el castiga bani multi de pe urma muncii mele de “software engineer.”

Unde vreau sa ajung: astea sunt conditiile din Vest. Povestea mea pe scurt e ca am facut 3 ani de informatica la Universitate in Bucuresti, dupa care m-am transferat la o universitate din SUA. Mai am un pic si termin. Intre timp am inceput sa muncesc aici si imi pare bine ca nu m-am aruncat atunci cand eram in Romania la un salariu de cateva sute de euro doar pt. ca era de zeci de ori mai mare decat bursa mea de student. Din povestile prietenilor si ale celor de pe site m-am convins ca mentalitatea noastra este una gresita si pentru binele fiecaruia in parte, e nevoie sa fie schimbata cat mai repede. Nu am decat respect pentru cei care au realizat ca seful lor nu e Dumnezeu si oricat de corupt ar fi sistemul in Romania, tot se poate face ceva si daca te da afara pe nedrept. Totul incepe sa mearga bine atunci cand iei decizia sa nu te lasi calcat in picioare.

In concluzie, pentru binele vostru, va rog nu mai stati peste program ca sa va multumiti seful. Sau daca o faceti, macar cereti sa fiti platit pentru asta. Munciti exact atat cat sunteti platiti sa o faceti. Daca nu stiti cat inseamna asta, uitati-va in contract. Inchideti-va telefonul de serviciu in weekend… orice ar fi, poate sa mai astepte si nimic nu e mai important decat familia. Nu va lasati demnitatea calcata in picioare la fiecare sedinta, cand seful va numeste incompetenti, pentru ca asta nu face decat sa persiste starea de fapt actuala. Dar mai ales: pastrati tacerea doar daca intr-adevar sunteti de acord cu el. Faptul ca el e un amarat de manager nu ii da dreptul sa spuna chiar ce vrea. In fine, nu vreau sa par vreun pusti care se trezeste sa le dea sfaturi celor care poate sunt in industrie de 10 ani. Am doar 23 de ani, e adevarat, dar am locuit cativa ani (2-3, nu multi) in afara sistemului din Romania si asta e un avantaj enorm din punctul meu de vedere, fara de care nu as fi facut decat sa ma lamentez si eu in mesajul de fata. Inca o data, am tot respectul pentru cei care au prioritatile corecte in viata si care nu au cazut prada sistemului degenerat. Cu un mic bonus pentru cei care sunt descurcreti si inteligenti si mai si profita de pe urma lui.

Numai bine!

By: Florina

Florina — Tue, 15 May 2007 21:09:54 +0000

Am primit astazi pe mail de la un prieten bun un mesaj: “We’re all in it together. Portretul corporatistului la tinerete.”
Am fost impresionata de ceea ce am citit pentru ca m-am regasit intru totul in acele randuri si am cautat pe net sursa acelui mesaj si, cu toate ca de obicei “nu am timp de pierdut”, am citit toate mesajele scrise in aceste zile.
Eu fac parte din randurile corporatistilor de aproape 3 ani. Imi place ceea ce fac si muncesc pentru implinirea pe care o simt atunci cand am reusit sa ajut un client si stiu ca este multumit. Am fost si eu coplesita de exploatarea sefior si este adevarat ca cu cat faci mai mult cu atat ti se da mai mult de facut. Ceea ce m-a facut sa merg cu greata a serviciu a fost ca desi erau target-ele depasite la jumatea lunii ti se cerea nota explicativa fiindca nu ai facut suficiente vizite, erai urmatorul pe lista de demisii daca cumva te imbolnaveai si indrazneai sa iti iei concediu medical, nu incapea discutie ca sambata veneai la lucru iar in timpul saptamanii programul se incheia dupa ora 20:00 si nu cumva sa ai pretentia la ore suplimentare. Toate astea pe langa cuvinte de lauda auzite la sedinta zinica (nesimtiti, prosti, lenesi, ineficienti samd) sau pe langa cele 2-3 rapoarte zilnice si 2 saptamanale constante plus alte raportari urgente cu termen “ieri”. Si toate astea fara sa iti afecteze programul impus de munca si realizarea target-ului.
Si nu pot sa ii contrazic pe cei care spuneau ca noi ne alegem viata pe care vrem sa o ducem fiindca au dreptate. Am fost in stadiul in care visam ziua in care as fi depus demisia semnata pe masa directorului, sa stau dreapta in fata lui si sa ii spun satisfacuta ca sunt prea buna sa mai lucrez acolo, mrit mai mult. Si asta cu toate ca salariu era peste media pietei. Dar am luat o pauza si m-am gandit ca nu eu sunt vinovata si ca exista un cod al muncii vaabil pentru toti. Si am decis sa raman in firma. Diferenta este ca cel tarziu la ora 17:00 plec de la birou, nu ma apropii de cladirea firmei in week-end, in timpul liber raspund la telefonul de serviciu doar daca vreau si imi cer toate drepturile acordate prin contractul de munca pe care ei mi l-au propus cand m-am angajat. Se vede cu ochiul liber ca sunt persona non grata si ca s-ar dori ca in cel mai scurt timp sa plec din companie, colegii mei m-au exclus din grup si mi se aloca munca pe care nu accepta nimeni. Dar asta e tot. Am invins teama de “oare ce o sa imi faca” si acum e bine.
Nu am de gand sa raman in aceasta companie fiindca nu se potriveste cu mine si cu ceea ce sunt. Dar pana la momentul plecarii mi-am pregatit terenul si am o firma a mea, unde fac ceea ce imi place si ceea ce am studiat in multi ani de scoala, unde am angajati multumiti, motivati si respectati care atunci cand am nevoie de ajutorul lor sa terminam o lucrare mai repede sunt convinsa ca ma pot baza pe ei, dar ei la randul lor sunt convinsi ca la sfarsitul lunii le voi multumi.
Si acum am timp sa imi vad si prietenii, si familia, pe care timp de 2 ani si jumatate i-am lasat deoparte lasandu-ma luata de “valul corporate” . Am timp sa plec in week-end cu sotul sau sa imi iau nepoteii sa ii duc la plimbare sau pur si simplu sa nu fac nimic fiindca asa am chef.
Intr-adevar
- muncesc foarte mult in continuare dar am mult mai multe satisfactii decat acum cateva luni
- imi duc viata intr-un mod organizat si planificat dar imi permit sa modific uneori planificarea
- este alegerea fiecaruia ce face dar uneori nu mai vezi “luminita de la capatul tunelului” si te adancesti in intuneric “indrumat” de sefi
Sunt foarte multumita ca nu mai plec de acasa noaptea sa ma intorc tot noaptea, ajung pe acasa si peste zi, ca - desi rar - reusesc sa mai gatesc, sa ma plimb, sa citesc un mail de a un prieten…
Sunt linistita din momentul in care am constientizat ca ei au luat tot ceea ce eu am avut de oferit si au exploata la maxim si am schimbat acest lucru. Acum dau tot ceea ce este mai bun pentru mine si cred ca la mine se aplica principiul “orice sut in fund e un pas inainte”.
Iar multumirea si rasplata muncii mele corporatiste in toti acesti ani a fost aceea ca in momentul in care am anuntat ca intentionez sa parasesc compania un procent mai mare de 50% dintre clientii mei de portofoliu au refuzat sa lucreze cu alt reprezentant al firmei sau sa mai prelungeasca contractele existente, cu atat mai mult sa incheie unele noi. Foarte multi m-au chemat sa lucrez cu ei. Pentru asta a meritat sa muncesc atat de mult. Oamenii acestia au fost mutumiti de ceea ce am facut EU pentru ei si mi-au adus toata aprecierea de care aveam nevoie, compania poate acum sa imi spuna absolut orice, nu mai conteaza.
Si revenind la subiectul propus, parerea mea este ca nu putem spune ca de moartea acestei fete firma nu este vinovata. Pe piata muncii din Romania exploatarea angajatului este o moda si parca e concurs sa vada cine poate sa duca mai mult in spate. Doar de curiozitate fiindca de promovat sunt altii mai importanti. Si oamenii se complac in aceasta situatie de obicei de teama gandului “raman fara loc de munca si ce fac”. Angajatorii inoculeaza zi de zi aceeasi idee de ineficienta si insuficienta a muncii prestate astfel incat te simti privilegiat ca mai ai un loc de munca si faci orice pentru a-l pastra. Nu este normal, nu este uman si nu este legal. Si va mai dura pana cand oamenii vor intelege si se vor ridica sa isi sustina drepturile acordate de lege.
Mai vreau sa va spun ca daca ar fi fost sa raspund la acest subiect acum cateva luni cand inca eram corporatista convinsa as fi scris:

“…. visez la o zi, o singura zi in care sa nu am nimic de facut; sa nu vad pe nimeni, sa nu aud pe nimeni si sa nu sune nici un telefon….”

Dupa care mi-as fi revenit a realitate si m-as fi intrebat: “… si ce as face in ziua aceea?……”

Va multumesc daca ati avut rabdare sa cititi mesajul meu si pentru ca ne-ati oferit o sansa de a ne impartasi experientele corporatiste.

By: Gogu

Gogu — Wed, 09 May 2007 14:18:36 +0000

Munca de sclav cu multa minte pe plantatia unei corporatii e pretul pe care il platesc cei care n-au los cojones pentru a-si inceapa o afacere a lor; iar cei cu putina minte o merita.

By: Ramona

Ramona — Tue, 08 May 2007 08:16:24 +0000

uite, acum am gasit si eu acest site, am citit toate povestirile, la unele m-am cutremurat cand m-am recunoscut, cu unele nu am fost de acord. noi, corporatistii muncim mult peste puterile noastre. Asa incat depinde foarte mult de noi sa avem grija de sanatatea noastra, sa tinem cu dintii de echilibrul casa-servici si sa spunem “NU” atunci cand suntem obositi si nu mai putem merge mai departe, pentru ca avem nevoie de odihna.
lucrez si eu intr-o mare companie, sunt manager, am frustrarile mele si nu de putine ori mi s-a intamplat sa ma scurg pe sub birou de oboseala. totusi, o intamplare memorabila e cea in care cu o zi inainte sa ma casatoresc s-au gasit niste mari directori expati sa-mi faca vizita la punctul de lucru; desi ma rugasem cu mult inainte pentru un liber, pentru ca mai aveam multe de organizat (cine a trecut prin asta stie ce munca enorma e organizarea unei nunti), ei au gasit taman atunci sa se infiinteze la biroul meu; mai mult, a trebuit sa-i duc la restaurant, sa stau de vorba cu ei despre proiecte, marketing, clienti, targete, etc. noroc ca echipa mea m-a ajutat si mi-a facut programari la cosmetica, coafor, etc, ca eu nu mai apucam. dupa nunta, bineinteles ca si eu si sotul meu ne-am infiintat la munca; jumatate din saptamana de miere mi-am petrecut-o discutand probleme de business. asta a fost acum cativa ani; intre timp, am invatat ca nu se darama cerul daca dau telefonul pe silent in concediile MELE. e dreptul fiecaruia, nu?

By: GtR

GtR — Mon, 07 May 2007 07:09:11 +0000

http://gtherevelator.ablog.ro/2007-03-23/am-o-vorba-sa-ti-mai-spun-despre-romania.html

By: titel

titel — Fri, 04 May 2007 16:15:32 +0000

sky is the limit…daca vrei cu adevarat, poti.
depinde cum iti “setezi” asteptarile…si care iti este planul de bataie; vrei high–te astepti sa muncesti si vei fi rasplatit, vrei mai la mijloc–cam greu–competitia e mare, vrei low–atunci faci ca toata lumea si stai la terase, enjoy life, freci mentosanul si te bati singur pe umar ca ai timp pentru tine-bullshit…
cum iti asterni, asa dormi–misto proverb–se aplica perfect.

By: gogu

gogu — Fri, 04 May 2007 10:41:48 +0000

Era 12 noaptea si trebuia sa tin angajatii sa termine licitatiile.Noapte de noapte. Nu puteam sa plec ca raspundeam de toata munca. Din cand in cand patronul ma suna sa-i dau raportul. Era pe partie in Elvetia si se auzeau rasete , fasiit de schiat si clinket de pahare. Langa mine o colega de la vanzari avea un inceput de criza de calciu…. Oboseala.. I-am lasat , a urmat alta firma. I-am lasat. Acum pt aceiasi bani am timp sa va postez pe forum Nu -mi mai scrie pe cartea de vizita –mare director–. dar sunt OM . se poate.

By: TSCN

TSCN — Thu, 03 May 2007 17:09:35 +0000

goal management, nutritie, sport, time management, odihna, familie, spirit, aer curat, prieteni.