Am promis, ma tin de cuvant! Independent de premiile sectiunii Bloguri de la Olimpiadele Comunicarii, am rasfoit toate jurnalele individuale inscrise in concurs.

Mi-a placut mult Ligia. A concurat la brat cu cei din echipa Ghiseul 5. Iar blogul ei, Aberatii, mi-a ramas viu in tartacuta.

De azi incepand isi va pune semnatura si pe Viata si Acordeoane. Scrie bine, are directie, zvac. E timida in realitate, dar spumega de atitudine in scris. Si sunt chiar onorat sa o primesc acasa la mine. N-o s-o rog nici macar sa se descalte la intrare.

Bun venit, Ligia! Fata care a ucis Egoistul.

Maine se semneaza decretul prin care mi se interzice sa mai exist in Bucuresti. Deschid mintea, inchid ochii si aleg exilul la Iasi. E o decizie fara strop de originalitate. Inaintea mea a ales sa doarma vesnic, pe colinele Iasului, Sabin Balasa. Imi voi atrage iar galeti de stropseala, dar cred ca satul lui Bucur este un loc in care poti doar conjuga verbul ”a exista”. Iasiul este unul din putinele targuri din Romania unde poti sa conjugi la persoana intai singular verbul ”a trai”.

Imi sorb espresso-ul mare, cu spuma de lapte, dupa prima seara a Romanian Fashion Week pe terasa, la Corso, la umbra casei domnesti a lui Cuza, acum muzeu al Unirii. Ascult sunetul orasului, la poalele Copoului. Si aici traficul s-a aglomerat in ultimii ani, ieri am stat in coloana la un singur semafor pret de o jumatate de ora. Dar Iasul nu huruie, nu caraie, nu horcaie, nu latra. Asta e orasul care toarce, zumzaie si, in cele mai rele zile ale sale, maraie. Diferenta dintre capitala Micii Uniri si capitala Marii Invrajbiri e aceea dintre un motor diesel ”preparat” de BMW si un diesel al unui SUV chinezesc. Amandoua functioneza dupa acelasi principiu mecanic, dar bavarezii stiu sa-l faca sa sune silentios, precum un motor pe injectie.

Astept sa ma fugariti din Bucuresti. Ieri noapte, doppo festival, mi-am alintat herghelia de sub capota, plimband-o pe sensurile unice din Copou. Si-am stabilit ca singura sansa de a scrie o carte in timpul trecerii mele este sa ma mut aici, pe colina, intr-o casa cu pridvor si o gradinita cu lalele in curte. Stiu, valsez cu cliseele, dar nu-mi cereti mai mult. Sunt un om mediocru cu vise scunde. Dar in existenta noastra cronometrata, in care SMS-ul e sinonimul comunicarii, iar Messengerul e standardul pentru socializare, cliseele mele au ajuns vise imposibile.

Iasul are toate argumentele pentru a fi leaganul frumusetii. Chiar daca nu vorbesc de frumusete ca arta, ci frumusete ca industrie. Am prezentat impreuna cu Daniel Buzdugan cele doua seri ale Romanian Fashion Week, primul festival de moda unde am vazut creatie, nu bisnita cu manechine. Deschiderea a fost socanta. Colectia Porn Chic a lui Razvan Ciobanu a fost acompaniata de strigate de placere, mimari ale orgasmului, specifice filmelor pentru adulti. Sunt un profan al modei, ma imbrac dupa principiul ”ce-cade-din-sifonier”, asa ca pana la slefuirea simturilor de fashionist, o sa ma opresc aici cu critica haute couture-ului.

M-a impresionat, insa, Irina Schrotter, organizatorul Saptamanei Modei de la Iasi. Ma asteptam sa o gasesc stresata, incruntata, incercanata. Ar fi avut toate scuzele. Trebuia sa tina in frau zeci de creatori de moda, sute de manechine, fiecare cu personalitate cat o hiperbola. Si trebuia sa multumeasca vreo cateva mii de spectatori critici si hatri.

Joi seara, cand am ajuns la Iasi, am gasit o femeie, trecuta de pragul varstei de 40, relaxata precum orasul a carui prescuratare o poarta in initialele numelor. ”IS. De la Irina Schrotter” Pe parcursul celor doua zile Irina n-a urlat, n-a injurat, n-a dat cu pumnul in masa si n-a jucat falsul rol de barbata. A impartit zambete pentru fiecare invitat, a facut conversatie pana si cu hostessele de la frigiderele cu racoritoare si nu s-a plans o secunda ca ar fi obosita. Iar starea Irinei a virusat intreg festivalul.

Nu ma pricep sa laud. Cand brodez floricele ma impotmolesc iar in clisee. Poate de aceea imi joc mai bine rolul de rau, urat si antipatic. Dar Iasul a reusit sa-mi mituiasca nesuferinta. Sunt zeci de evenimente ale industriei beauty in Romania. Majoritatea doar exista. Romanian Fashion Week e un eveniment care traieste. Asta e motivul pentru care este gazduit de Iasi. Pentru ca la Iasi pana si farmaciile poarta nume de scriitori.

N-a aparut niciodata pe prima pagina a ziarelor. Fotografia lui nu e in nici o baza de date a vreunei agentii de presa. Nu-l gasesti in Top 300 Capital. Sigur, formularea fara perdea ar fi: ‘’Nu si-a dorit sa-l gasesti in Top 300 Capital’’. Nu iese niciodata in public in compania unei femei, desi background-ul financiar le-ar face pe trei sferturi din fetele de oras sa se indragosteasca de el.

Portretul lui nu este decat o enumerare sacaietoare de propozitii negative. Asta-i felul lui prin care trece prin lume. Oralul colectiv nu poate sa faca afirmatii despre el. E omul care traieste in folclorul urban doar prin negatii. Cu cat stie lumea mai putin despre el, cu atat e el mai puternic. E unul dintre putinii oameni din high-life pe care nu-i poti santaja cu nimic.

Cand iese in lume intra in local intodeauna singur. Nu cauta mesele retrase. Dimpotriva, se plaseaza mereu unde e forfota mai mare. Se lasa usor pe spate si da impresia ca mintea lui fuge in alte dimensiuni, cand de fapt el sta si asculta. Niciodata nu se aseaza la masa cuiva, intotdeuana cineva se aseaza la masa lui. Iar ‘’cineva’’ nu este niciodata de sex feminin.

Cum da caldura in Bucuresti, il gasesti zilnic la aceeasi terasa, pe pontonul din Herastrau. E imposibil sa treci prin zona pe la miezul zilei si sa nu-l gasesti acolo. Il vei recunoaste imediat. Mai are cativa ani pana la granita varstei de 50,.poarta din cand in cand, la discutiile importante, ochelari cu lentila dreptunghiulara si rama subtire, calvitia mai are un pic si il va transforma intr-un span. Se imbraca tot timpul lejer si corect. Pe pieptul camasilor sale nu vezi niciodata crocodili, calareti sau jucatori de golf, peceti obligatorii pentru oamenii de afaceri care ating un anumit statut. Ba mai mult, in miezul verii, in zilele cu vipie, sta la terasa in sandale la care renunta repede pentru a se se aseza turceste in scaun. Arata ca nu-i pasa ce haine pune pe el. A invartit atat de multi bani la viata lui incat s-a plictisit de dogma tinutelor business. Camasile apretate, cu butoni, sunt pentru juniori, nu pentru el. El nu mai are nimic de dovedit.

Cand il prinzi singur ‘’La Fitze’’, pe malul lacului, se intampla sa-l mai vezi citind. Nu-l intereseaza tabloidele. Sau, in nici un caz, nu trebuie sa arate in public ca rasfoieste presa subtire. Sta turceste, cum spuneam, si lectureaza carti despre Mossad si francmasonerie. Daca n-as fi stiut ca a coborat dintr-un Audi A8 as fi zis ca e un professor universitar, boem, care a picat din biblioteca in buricul targului.

Cand e singur bea doar cafea si apa plata, cand e insotit comanda whisky si rasuceste intre degete un trabuc imens. Pare un Camacho Corojo, din care doar fumatorii versati stiu sa pufaie. Asta vara i-am surprins cateva discutii pe care le avea la masa lui. De fiecare data partenerii erau mai tineri decat el.

Intr-o seara era adunat in jurul unei mese cu doi greci. El, imbracat ca de obicei: simplu si corect. Ei, niciunul trecut de 30 de ani, sfidau pana si limitele opulentei, erau imbracati cu brandurile ‘’la vedere’’ din cap pana-n picioare. Solii Eladei erau foarte excitati de ideea de a inzeci averea parintilor prin plasamente imobiliare in Pipera: ‘’Avem tzinzetzi de milioane ca tza cumparam teren in Pipera!’’ Atunci l-am vazut prima oara incruntat si l-am auzit prima oara vorbind: ‘’Sunteti idioti! O sa pierdeti banii! Pipera e asfixiata! Luati pamant ieftin in sudul Capitalei. Peste 10 ani va fi aur!’’

N-am habar cum il cheama. Si nici nu cred ca voi afla vreodata. Chiar daca se gaseste la varsta critica, la care adenomul de prostata pune la incercare ratiunea oricarui barbat, nu-l vad in stare sa-si piarda mintile dupa o fetiscana careia sa-i faca apoi reality show la televiziune. Ma intalnesc cu el atat de des incat uneori mi se pare firesc sa ma inclin si sa il salut. Dar el nu-si oboseste niciodata ochii privind oameni. El doar ii asculta. Duce o viata ascunsa, dar nu se fereste de nimeni. Stie cate ceva despre fiecare. Iar eu cu cat stiu mai multe despre el, cu atat il cunosc mai putin.

Acum cateva saptamani, terminandu-mi treburile cu ziua respectiva destul de traziu, vreau sa imi parchez masina in spatele blocului, acolo unde o las de obicei peste noapte. Locul meu de parcare era ocupat de un Audi A8. Peste o ora, nimerindu-ma la fereastra, o vad iesind din bloc pe studenta care sta in chirie la scara vecina si isi parcheaza Ibiza galbena ,prin intelegere, langa masina mea. L-a condus, la brat, pana cand a urcat in limuzina lui pe barbatul despre care nu voi sti niciodata nimic.

Multi cred ca viata Monicai seamana cu un basm in care inainte ca povestitorul sa apuce sa incalece pe-o sa, incaleca eroina pe vreo 300 de cai cat dezvolta Bentley-ul primit de la Dop Imparat.

Viata Monicai nu e o poveste. Cred ca existenta ei seamana mai degraba cu un banc. Bacauanca este varianta feminina a imparatului de peste noua mari si noua tari. Personajul se trezeste intr-o dimineata, iese la fereastra, isi aseaza barbia in sceptru, isi arunca privirea peste cele noua taramuri si noua balti si zice: ‘’Bai, ce departe stau!’’

Bacaul nu se vede de pe terasa vilei lui Dop Imparat de la Izvorani. Voit, a proiectat o terasa orientata spre Vest numai ca sa nu-i insinueze Reginei-de-Gaura-Cheii depresii si dor de copilaria terminata brusc. Regina se mai furiseaza, insa, din cand in cand in spatele casei si, inalta cat Pasarilatilungila fiind, daca se mai ridica si pe varfuri zareste perfect boarfele intinse la uscat in balcoanele blocurilor din Cartierul Nord al Bacaului, unde a crescut si ea.

‘’Bai, fir’ar, ce departe am ajuns!’’ ingana Regina-de-Gaura-Cheii, intorcandu-si repede privirea si grabind pasii ca sa ajunga mai repede in resedinta decorata somptuos, acolo unde, la adapostul acvariului si piscinei imparatesti, stie ca trecutul gri n-are cum sa se pravaleasca peste gloria roz de acum. Acolo unde, vegheata de picturile murale ale lui Balasa, isi admira cu lacomie cuceririle ultimilor ani.

Langa diadema care o atesta ca unica stapana a tinutului Gaura-Cheii, stau celelalte obiecte de slava si mandrie. Ordinul Posetei-Trase-Pe-Cap i-a fost decernat de catre Academia-Punctului-G-De-La-Capatul-Cuvantului-Shopping in timpul unei ceremonii fastuoase desfasurate la Munchen. Alaturi de el, in camera de primire a oaspetilor, Regina a asezat si diploma de la vestita Universitate Opulenza din Milano, unde un impresar italian a gratulat-o cu titlul ‘’Tanga Cum Laudae’’.

Dar, dintre toate aceste desertaciuni, Monica tine cel mai mult la decoratia primita in ziua nuntii de la alesul inimii ei, Dop Imparat: un credit card Platinium. In ziua aia, care trebuia sa fie cea mai frumoasa din viata tinerei domnite, isi aduce aminte ca a fost mahnita nevoie mare. Vinovatul? Un croitoras de Curte, un netrebnic cu mai multe fete, care a asemanat-o cu o iapa din grajdurile imperiale. Dar tot raul spre bine! Pentru ca mai apoi a aflat din discutiile cu paharnicul si stolnicul ca exact asta era dorinta dintotdeauna a lui Dop Imparat: ‘’Dau un Regat pentru un cal!’’

Ultima dorinta a imparatesei este de a se jertfi pentru suspusii sai. Tot ce mai vrea acum e sa coboare din castelul de clestar si din copertile ceasloavelor glamour in inima Cetatii. Am auzit ca ar vrea sa se inscrie in partidul Logofatului Prostanac pentru un loc in divan. Partidul, condus candva de Ros Imparat – poreclit acum Bunica – o asteapta cu bratele deschise. Preafrumoasa stie ca va cuceri cu mesajul ei electoral: ‘’Voi, ce altadat’ votati Bunica / Stampilati acum Monica!’’

Insa, la Palatul din Izvorani, apele sunt din ce in ce mai involburate. Regina e goala. Stie ca viata ei nu e o poveste. Se simte ca intr-un roman de Rebreanu. Monica e mai degraba Florica, fata sarmana cu ras cald, buze pline si umede, obraji fragezi ca piersica si ochi albastri ca cerul de primavara. Mai tineti minte cum saraca Florica s-a maritat cu George, al mai avut flacau din sat? Nu se stie niciodata cand peste caminul lor va bate aripa nelinistii si de dupa ea se va ivi Ion al Glanetasului care s-o ravneasca pe fata cu patima. Pentru ca Monica, la fel ca Florica, nu-si mai doreste un barbat in bratele caruia sa adoarma fara griji. Simte din ce in ce mai mult nevoia unui barbat in bratele caruia sa se poata zvarcoli ca o puica.

Astazi e ziua in care au murit stirile de la ora 5.00. Astazi tabloidele n-o sa-ti mai vanda sex, sange si scandal. Astazi le-am dat liber reporterilor de razboi, au ordin sa-si duca nevestele la teatru si sa-si plimbe copiii in parc. E ziua in care CNN nu-si va ologi programul cu Breaking News, ANM nu va trimite alerta de cod galben, iar presedintele isi va anula conferinta de presa din prime time, pentru ca jurnalele TV se vor deschide cu alta stire. Doi medici de la Spitalul Universitar au inventat injectia care ,,vindeca” sarcina extrauterina.

Vreau sa o sun pe bunica-mea si sa-mi spuna doar atat: ,,M-am facut bine. Ma simt, in sfarsit, stapana sa vin in Bucuresti sa te vad!’’ Tot azi astept un telefon de la un prieten din copilarie: „Ce faci, batrane? Mi-au iesit analizele! Sunt mai tare decat cancerul! M-am vindecat!’’ Si simt ca pana diseara, cel tarziu, o sa ma apeleze si sora-mea pe skype si-o sa-mi zica: „M-am saturat de America. Ma intorc acasa!”

La ceas de seara vreau sa ma legati la ochi. Iar cand veti aprinde lumina in taverna unde ne placea sa crosetam nimicuri, in vremurile cand aveam putini bani si mult timp liber, sa-i revad pe toti cei pe care am vrut sa-i sun in ultimii ani, dar habar n-am de ce, de fiecare data, o lasam pe alta data. Nu astept nimic de la voi. Decat sa stiu ca sunteti bine. Stiu, asta e tot un soi de zgarcenie sufleteasca. Cand veti rosti acel „Sunt bine, mersi!’’ imi veti absolvi parte din vina mea de a nu va fi cautat atata amar de timp. Servindu-mi vesti bune despre voi ma veti elibera pe mine, pacatosul egoist.

Si nici macar nu v-am povestit despre culmea egoismului. Azi, in Ziua Bunelor Vestiri, nu-mi va pasa ca flamanzii isi vor da mana cu valonii, albanezii vor dansa sarbeste pe ritmurile Mesecinei, iar palestinienii din Fasia Gaza vor recita Kol Nidrei in seara de Yom Kippur. Sunt un om prea mic ca sa ma miste stirile globale. Nu vreau decat sa-mi rasfat siniubirea. Sa nu mai fiti nevoiti sa ma mintiti frumos cand imi spuneti ca v-a placut post-ul de dimineata de pe blogul meu. Sa nu-mi zambiti scremut cand va intind mana. Sa n-aud soapte spurcate in spatele meu. Iar daca va invit in oras in seara asta pentru ca mi s-a facut dor de voi, sa n-aud din gura voastra: ”Hai mai bine sa ne auzim saptamana viioare la un telefon!’’

Astazi imi doresc sa ma vindec de „Nu” si sa ma imbolnavesc de „Da”. Iar inainte de miezul noptii, fara sa Te manii prea tare, as mai pofti ceva. Sa vina si sa-mi strecoare in ureche ultima veste: „Voi fi mama copiilor tai!”

Cand am lansat Politia Bunului Simt, dimineata la radio, stiam ca rezolvarea traffic jam-ului din capitala nu se poate face decat prin noi insine.

Iata una din cele mai bune initiative civice din ultima vreme. Un sofer bucurestean, mai ager decat toti birocratii de la Sistematizarea Circulatiei la un loc, a gasit cea mai buna solutie pentru fluidizare. Si-a iesit: www.eunublochezintersectia.ro. De acolo iti poti comanda si stickerele pentru luneta ta.

Daca nici campania asta nu av misca nimic inlauntrul unora, atunci imi cer iertare. Nu va pot rapi placerea unui orgasm. Acel orgasm care dureaza o sutime de secunda, aceea cand fortezi din pedala culoarea rosie a semaforului.

Ora 13.00 Iar m-am trezit devreme. Mi-ar fi placut sa fiu Paris Hilton. La banii ei isi permite sa faca nanel pana la 14.00. Mami mi-a lasat iar, pe masa, in bucatarie, fulgii de porumb si cacao cu lapte. Se enerveaza tot timpul cand lumea ma striga cum ma striga, dar ea e prima vinovata pentru soarta mea de Poponetz.

Ora 13.15 Imi caut disperat prin baia cu faianta Versace periuta de dinti cu cap de Mickey Mouse. Parca a intrat in pamant. Cred ca am uitat-o acasa la Anna, alalatieri, cand am dormit la ea. Ma duc in baia de serviciu, decorata Philippe Starck, unde am periuta de rezerva, cea cu capul motanului Sylvester.

Ora 14.00 Anna imi da SMS ca mi-a gasit profesor pentru un curs de rusa pentru incepatori. Asta dupa ce, la a doua intalnire, i-am compus o declaratie de dragoste cu singurul cuvant pe acre il stiu eu in rusa: ‘’Anna, esti balshoi rau!’’ Mi-a trantit o Balenciaga in cap de m-am scurtat cu doi centimetri. Ce vina aveam eu? Io credeam ca balsoi inseamna, in romaneste, frumos!

Ora 14.30 Anna ma enerveaza. I-am zis sa ne vedem, pe Radu Beller, la High Heels Cafe. Ea vrea sa merg acasa la ea. La naiba cu rusoaica! Ea nu vrea sa priceapa ca daca ne bem cafeaua de dimineata in apartamentul ei, logic e imposibil sa aparem maine pe prima pagina. Mbag picioarele!!!

Ora 15.00 Bem cafeaua in spume. I-am zis sa scoata din rama poza ei cu Irinel. Ea plange. Ce-ai fata? Imi zice c-a murit Sabin Balasa. Wtf? Cine-i, fata, Balasa? Stiu multi baieti din oras, da’ asta n-a avut in viata vietilor lui masa rezervata sambata seara la Joshua, in Bamboo.

Ora 15.30 Netty Sandu iar ne-a dat nasol la horoscop azi - nu stiu ca nu ma trezesc la ora aia - da’ nicicum nu cad la pace cu Anna. Ii fac o faza. Ma fac ca ma duc sa fac shushu in baie, dau SMS, fac comanda la paparazzi, si cand ma incalt o rog sa coboare cu mine la masina ca am sa-i dau ceva. Cand cobor scarile din fata blocului, raman mereu cu o treapta in urma, ca sa nu dau prost in pictorial. Imi imaginez deja titlul de prima pagina: ‘’Poponetz s-a mutat la Anna!’’ Avantaj, eu!

Ora 16.00 O ardem chill la un latte macchiato. Eu si Erbasu. La BT Café, in Dorobanti, evident. Stam cu Ziarul Financiar, deschis la pagina cu bursele, dar comentam cat de mult mi s-a schimbat imaginea in bine de cand sunt cu rusoaica. Asta-i ultima fita! Lumea sa aiba impresia ca tu o arzi business, dar tu de fapt sa o arzi chill.

Ora 16.30 Ma mut peste drum. Incep revista presei. Recolta buna. In ultima saptamana am 23 de aparitii. Din care, 14 cu poza, 7 cu mai multe poze, 4 pagini intai si 1 coperta intr-un saptamanal paparazzi. Sa nu uit sa le decupez cu forfecuta cand ajung acasa sis a le pun intr-un chilotel, la dosar. Am un singur regret. Despre botezul fiicei Andreei Marin s-a scris un pic mai mult decat despre mine si Anna.

Ora 18.00 Am adormit pe canapeaua din sufra uitandu-ma la Maruta. Candva invitatele de la el erau in desfasuratorul meu de la mobil de a doua zi. Parca sunt un alt om de cand cu Anna. Simt dorinta, darn u mai simt miza. Ma trezeste un SMS de la Anna: ‘’Nu pot in Bamboo azi. Am concert la Valcea. Liubi!’’

Ora 19.30 Taica-meu iar ma ia cu textele lui. Ca de ce nu am fost azi acasa cand au venit looserii aia de la gaz sa verifice instalatia. Bai, ma lasi? Vroiai sa rada Anna de mine ca io nu pot iesi ca mi-a zis tata sa astept inspectia de la gaze!?! Crezi ca asa se purta si cu Irinel ta’su, cand umbla cu Anna?! Il tinea in casa sa astepte postasul!

Ora 23.00 Dau cheie la Ferrari si plec in blana spre Bamboo. Trec prin cea mai fericita perioada a vietii mele. Dar lumea nu trebuie sa ma vada asa. De aia in seara asta mi-am pus un tricou pe care scrie: ‘’Fuck Paparazzi!’’. Cica, asa, la deruta, san u-si dea seama ca de la mine a plecat totul. Intru incruntat in clubul mare, uin bodyguard se apleaca in fata mea: ‘’Domnu’ Poponetz, va sta bine in poza cu Anna!’’ Nu pot sa ma abtin: ‘’Poponetz e ma-ta!’’ O sa vorbesc cu Joshua sa-l dea si pe asta afara. Mbag picioarele!

Traian isi aranjeaza nervos nodul de la cravata. Viseaza la ziua cand accesoriul asta nesuferit de protocolar i se va fixa perfect la gulerul camasii, drept si tantos, asa cum ii sta lui Calin intotdeauna. Nodul de la cravata lui Traian o ia mereu cand inspre stanga, cand inspre dreapta. Omul de la protocol mai indrazneste o data: ”Domnu’ presedinte, cand ii strangeti mana, cu cealalta sa-l bateti o singura data pe umar. De doua ori e prea mult!” Simte ca azi va face treaba buna si, din reflex, ii vine sa-si suflecele manecile ca pe vremuri, pe punte, dar isi aduce aminte ca azi l-au pus sa poarte butonii.

George sta deja in poarta. Darz, intinde bratul drept, iar celalalt i-l arunca pe umar. Vrea sa-l mai bata o data, dar…Stop. Isi aduce aminte ca texanul din fata lui e doar partener, nu prieten. Musafirul de peste balta se recomanda primul: ”Hello, sunt George, baiatul lui tata!” “Salut, sunt Traian, tata lui fata!” vine spontan raspunsul lui, urmat de hahaitul sau sec si inecat.

”Gata, e-al meu! L-am cucerit! Am prins eu la viata mea pesti si mai mari!”, isi zicea in gand in timp ce paseau in sincron pe aleea strajuita de cativa arbori batraiori care i-au facut umbra si lui Nea Nicu atunci cand il mai apuca pofta de table prin curtea vilei. Plachiurile pantofilor li se afundau deja in nisip cand ii trece prin minte ca si l-ar putea face tovaras atat de usor daca oaspetele de departe ar intelege limba lui. Dar cum sa-i traduca, aici in mijlocul plajei, theme song-ul care ii inundase lui emisferele: ”Pe nisipul de la mare eu am scris numele tau/ A venit furtuna noaptea, l-a sters si imi pare rau!” ? Glumele ii veneau servite, dar nu le putea impartasi: ”Hai, bai, texanule, ca si Azur tot un fel de country cantau! Ce mi-e Alan Jackson, ce mi-e Nelu Vlad…”

Simte ca a venit timpul sa sparga tacerea de la malul marii si rupe in engleza lui de port o replica despre starea vremii. Cand si-a dat seama ca americanii nu prea suporta sa vorbesti, ca batosii aia de englezi, despre timpul de afara, era deja prea tarziu: ”Draga George, azi n-o sa mai apara curcubeul! E mana lui Putin, si-a pus el in functiune armele meteo ca sa adune norii deasupra Marii Negre.” Fruntea chiriasului de la Casa alba se increteste, semn ca vrea sa evite subiectul Vladimir in dupa amiaza asta, si ca sa se salveze deviaza cu o intrebare de grupa mica: ”Mister Vasesque, de ce e Marea Neagra neagra?” Traian simte ca i-a venit pestele prajit pe tava si i-o intoarce fara respiratie: ”…de suparare. De aia-i neagra. De suparare ca la tarmul ei e Mamaia si nu Hawaii!” Hahaitul sec se sparge din nou, o data cu valurile care lovesc cu nerv malul. Si iar se asterne linistea.

Traian insista sa-l gadile cu subiectul Putin. ”Stii, George, fostul meu ginere, din partea lu’ fiica-mea a’ mai mare avea un cantec, De la rusi vine ploaia…” Si-ar fi dorit ca replica asta sa-l gaseasca pe amicul sau afectat, cu privirea scrutand cerul cenusiu de la Rasarit. Nu l-a pleznit! Ochii margelati ai lui George cautau cu disperare un alt punct de sprijin. Si l-a gasit intr-o clipita. Se uita in ochii supusilor sai ca la o clepsidra. Minutele informale au expirat.

Comandantul de nava se agata de ultima secunda. Scoate din buzunarul interior al sacoului o caseta dreptunghiulara si i-o intinde partenerului. ”George, daca intr-o zi te vei satura de Hollywood, incearca sa te uiti la filmul asta. Avem noi un baiat bun aici, bun de tot. Daca s-ar fi nascut la voi, Jack Nicholson ar fi trait in anonimat!” Americanul primeste darul si se intoarce catre oamenii lui. Traian ramane in spate, zambeste hatru si isi aranjeaza inca o data nodul de la cravata.

Tarziu, in noapte, George se aseaza greoi in patul din apartamentul pezidential. N-a auzit in viata lui de Liucean Peenteeleeye. Oricum, nu prea cunoaste mai mult de cinci nume de regizori de film si aia toti, americani. Titlul filmului i se pare la fel de straniu. Balanta. Da, totusi, play si potriveste subtitrarea in engleza. Impaturise deja un ochi cand aude, ca prin vis, o replica mai nervoasa a actorului pe care i-l laudase Traian, Victor Re-ben-geeuk: ”Ascultati-ma pe mine….Al mai prost om din lume e americanul!”

Tariceanu a dat mana cu sotul si a ramas mut in fata ei. Mehriban Aliyeva este prima doamna a Azerbaijanului. Nascuta acum 44 de ani la Baku, i-a trantit doi copii presedintelui dupa care s-a foarte responsabilizat social. Este ambasador UNESCO, presedintele federatiei de Gimnastica din Azerbaijan si parlamentar din 2005.

Vreau sa fac branding de tara pentru azeri. AZERBAIJAN - GOT M.I.L.F.

Un album oficial gasiti pe www.first-lady.az

Sunt un fetisist. Mintea mea construieste obsesii legate de picioarele femeii. Da, am un cult pentru pantofi, asemeni vanzatorului din Sex and the City care ii permitea lui Charlotte sa aiba cele mai scumpe incaltari cu conditia sa accepte sa o priveasca probandu-le.

Cred ca o faptura devine femeie cand se suie pe 10 centimetri. Si sunt sigur ca femeia e desavarsita cand pantoful negru, de lac, are varful decupat cu delicatete, atat cat sa dezvaluie vederii doua degete subtiri pictate in rosu. La fel cum ma inscriu in clubul adoratorilor de balerini. Poantele sunt un accesoriu feminin atunci cand din ele rasar doua glezne de caprioara, firave si longiline ca toate monumentele care pornesc din pamant si duc catre infinit.

Nu-mi doresc decat sa vina vara mai repede, sa ma tolanesc la mesele pe care bistrourile le scot afara, pe trotuar, si sa va arunc ocheade in timp ce defilati mandre si drepte prin fata mea. Ma dau de gol. Sa stiti ca niciodata nu ma uit la fermitatea pasului, dar pozez mereu vinisoarele care va strabat laba piciorului, adica exact partea aia pe care o lasati neacoperita, dintre linia jeansilor si conturul balerinilor.

Si aici incepe cu adevarat obsesia mea. Glezna de femeie. Sunt in stare sa tin un curs de master doar despre anatomia gleznei. Va pot spune oricand de ce Sophia Loren e mai sexy decat Scarlett Johanson. Pentru ca desi Scarlett e infloritoare, iar Sophia la apus, bunicuta are inca gleznele care fac diferenta. Glezna e ultima reduta pe care o schimonoseste trecerea anilor, este ultima taina a unei femei care imbatraneste.

Stiu sa-mi sustin cu argumente teoria ca Monica Belucci are o glezna mai iscusit sculptata decat Angelina Jolie. Sigur, dupa toate legile esteticii frumosului e imposibil. Belucci e planturoasa, in timp Mrs. Brangelina este creata fara greseala, e un echilibru artistic perfect intr-un corp de femeie. Dar va cer sa le mai priviti o data. Atent si in amanunt. Monica stie sa-si arate gleznele zambind complice pentru noi, cei zero virgula cinci la suta dintre barbati, care nu ne oprim cu analiza trupului unei femei la buze, ochi si sani.

A-ti tuguia buzele e balci. A-ti dezveli tot trupul este hypermarket. A-ti dezgoli un san este autoservire. A-ti arata doar gleznele unui barbat este boutique de lux. Toti barbati vor recunoaste pana la urma ca nimic nu e mai erotic decat sa gasesti o femeie dormind si doar gleznele sa iasa complice de sub cearsaf.

Dincolo de nebunia mea, sunt convins ca ultimele minute ale facerii Dumnezeu si le-a petrecut sculptand cu migala glezna Evei. A fost modul Lui de a pune punct.