Astazi: 14 Feb 2012 Morar.HotNews.ro   Blog.HotNews.ro   HotNews.ro   HotNews.ro (engl)   Presa regionala   Newsletter  

Manifest

Postat in Diverse, Manifest de Mihai Morar pe 29 August 2008, la ora 11:56 am

Va foarte merci beaucoup tuturor celor care ati fost aseara la Cafepedia. Am notat, cu liniuta de la capat, vreo 30 de idei, straight sau shuie, de convingere a maselor pentru reciclarea deseurilor electrice.

Ce avem. ZiuaVerde.ro a amplasat colturi verzi pentru coectarea becurilor, neoanelor si aparatelor care se baga in priza in Bricostore, Praktiker si Real.

Ce vrem. Sa convingem cat mai multa lume sa renunte la televizoarele Opera, Venus, Sirius, Diamant, Telecolor ( cu optiunea de a pastra pestele si mileul de pe televizor).

Ce ne-am gandit. Sa amplasam colturi verzi in companii cu sute si mii de angajati ( HR-ul companiei trimite o comunicare interna si ii roaga sa vina de acasa deseuri DEE.) Aceasta idee, venita chiar din partea unui HR de multinationala, a fost rasplatita cu Macbook-ul de 2.1 giga.

Ce n-am rezolvat. Colturile Verzi nu sunt foarte convingatoare pentru ”gros”. E nevoie de voluntari sau colectori directi care sa bata din usa in usa sau macar sa informeze. Deci marea problema e asemanatoare cu bancul cu politisti. De cati romani e nevoie ca sa recicleze un bec?

Postat in Manifest de Mihai Morar pe 27 August 2008, la ora 11:21 pm

Ma dezmortesc din starea de siesta maine ( adica azi, joi, 28 august) la Cafepedia de pe Arthur Verona.. Moderez un taifas cu blogeri de vitza verde. Urmeaza un call to action.

ZiuaVerde.ro a sunat adunarea pentru un buchet de blogeri faini, adanc mirositori de iarba rouata, degraba azvarlitori de electrocasnice obosite si dulce iubitori de parcimonie energetica.

Ecomunitatea se strange maine la 18.00 in cafeneaua din dosul ”Evei” pentru a-si stoarce creierele pentru solutii de strangere a deseurilor DEEE ( electrocasnice, becuri, tuburi fluorescente etc.). Cea mai voinica idee va fi premiata ”pe loc, fara tragere la sorti” cu un vrednic Macbook.

Mai multe si mai tintite gasiti pe Umbrela Verde.

Abia astept s-o luam pe campii ( cat le mai avem). Dress-code-ul nu e obligatoriu verde, nu e mandatory sa vii la intalnire cu o masina hibrid si poti avea asupra ta chiar si pungi de plastic de la supermarket. Intalnirea asta nu e o parada haute-ecouture. E un simplu call to action. Daca aduci cu tine intru reciclare un aparat radio Gloria sau o combina Panasoanic vei fi destul de ”in trend”, crede-ma. Multam! Ne vedem la 6!

Postat in Manifest de Mihai Morar pe 12 March 2008, la ora 12:32 am

Ma surprind la bataia cucului de miezul noptii avand reactii viscerale. Ipochimenul asta roz ma transforma intr-un animal. Tot raul spre bine! Animal fiind, incep sa inteleg perfect drama apropiatilor mei de lant trofic de la Zoo Baneasa.

Asta e stirea de azi. 11 martie 2008:

“Primarul general Al Capitalei, Adriean Videanu, a admis, mar?i, c? Gr?dina Zoologic? din Bucure?ti nu r?spunde exigen?elor de mediu. Videanu a spus c? municipalitatea nu a identificat îns? alt? suprafa?? de teren pentru ca gr?dina s? fie mutat?, iar terenul din apropierea Lacului Morii pe care se dore?te amenajarea unei noi gr?dinii zoologice este în litigiu în instan??”, scrie Rompres.

Asta e stirea de mai ieri. 29 noiembrie 2007

Pentru moment, Parcul Zoo a fost inchis p?n? la finalizarea investiga?iilor. In leg?tur? cu terenul pe care este amplasat? Gr?dina Zoologic?, Videanu a spus c?, at?t timp c?t este primar, acesta NU-SI VA SCHIMBA DESTINATIA ACTUALA.” , scria Jurnalul National.

Nu, la nervi nu-mi gasesc cuvintele. Emisfera care ar trebui sa se ocupe de actul creativ este inundata de sange. In mai putin de trei luni este, pe numarate, este a treia gafa de gen pe care o comite. Nu, eu nu cred ca este prost intentionat. Este doar idiot. Noapte buna, idiotule!

Postat in Manifest de Mihai Morar pe 9 November 2007, la ora 9:00 am

Eu nu mi-am deschis blog ca sa fiu trendinez. Eu nu ma bat in ‘’coolness’’ cu nimeni. Mi-am luat un lot virtual ca sa gasesc o gasca de nefericiti pe care sa-i conving sa ma urmeze in cautarea cioburilor de fericire. Pentru ca fericirea nu-i glastra perfecta iesita din cuptorul unui sticlar, nu-i nici bomboniera chic, din cristal de Bohemia. Viata-i un lung sir de frustrari, nenorociri, nefericiri si ‘’mortii ma-sii’’ Si, din cand in cand, o scuturi de tzeasta, mai dai cu ea de pamant, fir’ar ea de viata astazi si maine, iar cioburile care sar din ea sunt fericirile noastre.

Un expert in marketing ar spune ca am creat o comunitate in jurul unui blog. Eu zic mai simplu: am adunat pe langa mine, pe ‘’Viata si Acordeoane’’ , cateva sute de culegatori de cioburi. Dinica a romantzat mai frumos metafora prin versul ‘’maturatori de praf de stele’’.

La noi pe blog nu se injura, nu se scuipa pe jos, se ridica inainte colacul si se spala pe maini dupa…Este exact asa cum am vrut sa fie gasca mea online. De fiecare data cand eu nu sunt in stare sa vad padurea de copaci, Bucurestiul de claxoane, Romania de patrihoti si muzica de efecte pe calculator, ma duc si citesc comentariile lor din subsolul postarilor mele.

Bunaoara, scriam zilele trecute despre diferenta dintre cartier si centru. De ce la marginile Bucurestiului nu vezi masini de peste 70.000 euro sa circule sub 90 la ora? Si de ce acelasi masini, cu lorzi incerti ai tranzitiei la volan, le vezi in centru strabatand strazile la viteza de croaziera, nu mai mult de 60 km/h? Ma intrebam ‘’de ce in Cartier, viteza e esenta, iar in Centru regina e aparenta?’’

Si-acum urmeaza terapia in grup. Imi raspunde la intrebare, printr-o ironie, ‘’alexandru savu’’: ‘”Pentru ca noi, lorzii, ne permitem!’’. Corect. Asta-i raspunsul cliseu al celor de la bordul acestor tractoare Universal cu motoare in V si design exclusivist. Acesti indivizi duc o viata in care raspunsurile la toate intrebarile esentiale variaza intre ‘’pentru ca merit’’ si ‘’pen’ca imi permit’’. Dau click pe autorul comentariului, ‘’alexandru savu’’, si ma arunca la photoblog-ul sau. O poza, mare cat tot desktopul, cu un colt insalubru de Bucuresti, cu ziduri scorojite, fiare ruginite. In mijlocul acestui feng shui imund este aruncat un ghiveci cu o planta de apartament. Sub fotografie, comentariul autorului: ‘’Fa-ma sa inteleg cand am ajuns un neam de idioti?!’’

Ma simt de parca tocmai as fi terminat de citit ‘’Les Fleurs du Mal’’. Trebuie sa-mi schimb urgent starea. Trec la urmatorul comentariu la subiect. Userul este ‘’vlad a’’: ‘’Chill, timpul le schimba pe toate, frustrarile noastre sunt inutile…doar ne consuma nervos’’

Intelegi de ce sunt multumit cu blogul meu? Suficienta asta, care in privinta propriei persoane mi-e straina, vine din faptul ca am gasit solutia de a fenta canapeaua psihologului. Pun intrebari si gasesc variante de raspunsuri. Am gasit oameni la care ma raportez. Nu cred in forumuri si comunitati, dar frecventez cu regularitate secta de pe blogul meu. Am prieteni in First Life pentru care, la nevoie, as renunta chiar si la croissantul de sambata dimineata, dar ma supun doar sentintei juratilor de pe ‘’Viata si Acordeoane’’. E micul meu exercitiu democratic. Nu-mi pun probleme grave, de pilda daca bloggingul va ingenunchea jurnalismul, ci doar caut zilnic cioburi care sa ma intepe in talpa. Caci asta e fericirea. Senzatia care te inmoaie din talpa pana in moalele capului. Niciodata invers.

Postat in Manifest de Mihai Morar pe 16 October 2007, la ora 1:07 pm

Da, imi doresc sa dorm mai mult, desi cu fiecare noapte ce trece dorm mai putin si mai chinuit.

Vreau sa zambesc mai mult, desi la fiecare privire pe care mi-o aruncati ranjesc mai putin.

Ma implor sa scriu mai bine, desi la fiecare noua virgula imi dau seama ca scriu din ce in ce mai prost.

Il rog sa-mi dea mai mult timp pentru mirositul florilor si privitul soarelui in asfintire, iar El imi da din ce in ce mai multi bani.

Ar merita sa o iubesc din ce in ce mai mult, dar o iubesc din ce in ce mai frugal.

Vreau sa facem dragoste, dar din graba comitem doar sex. McLove. Not Love.

Rafturile bibliotecii vor ceda azi, maine sub greutatea tomurilor, dar citesc din ce in ce mai putin. Nici cand citesc nu citesc. Doar rasfoiesc.

Ma concentrez sa absorb cat mai mult din invataturile Zen, dar din ce in ce mai multe sinapse imi cad secerate pe frontul de razboi al nervilor.

Visez inca sa fiu un barbat frumos la 30 de ani, desi la 26 sunt deja chel, had si ursuz.

Da, imi doresc sa fiu optimist, desi pe zi ce trece in oglinda vad portertul robot al pesimistului.

Postat in Manifest de Mihai Morar pe 21 September 2007, la ora 10:40 am

De cateva sezoane e ‘’very in’’ sa fii urban. Urbanul se imbraca in Billabong, nu in Kenvelo. Urbanul estetizeaza zidurile cenusii cu stencils, nu cu ‘’Armata Ultra’’. Toate drumurile urbanului duc ‘’La Motoare’’ si se fereste cat poate el de mult de ‘’Maxx’’. Urbanul e pe trepte la TNB, dusmanii lui – pe banci, in Herastrau. Urbanul cand nu e urban e vamaiot. Iar vamaiotul cand nu e vamaiot e la specializare, intr-un coffeeshop din Amsterdam. Urbanul s-a intrupat tot la bloc, a crescut tot pe scara RATB-ului, dar, spre deosebire de cocalar, obiectele dorintei lui nu sunt vila si masina. Conform scarii sale aspirationale, progresul inseamna abandonarea ‘’cutiei de chibrituri’’ din cartierul muncitoresc si infiptul cortului in nisip.

Urban is the new flower power. La fel cum punk-ul a inmormantat miscarea hippie, inlocuind imaculatul crez ‘’Love & Peace’’ cu ‘’Hate & War’’, tot asa cultura urbana se va transforma intr-un nor de fum prin ciocnirea cu ‘’baietii de cartier’’. Daca vrei sa vezi Apocalipsa in direct, rezerva-ti un loc la ‘’Festivalul dintre blocuri’’, girat de Primaria Capitalei si Autoritatea Nationala pentru Tineret prin programul Kartier. Big-bang-ul se va desfasura in spatele Palatului de Justitie.

Organizatorii anunta un eveniment ‘’urban culture’’, cu biking, street dance, streetball, grafitti, iar seara de sambata ( 22 septembrie) se incheie cu un concert al acestui Joan Baez al coolnessului: ‘’Dinu Maxer si invitatii sai’’. Intelegi ca Sfarsitul e aproape? Cum poti sa chemi la un eveniment cu public incaltat in DC Shoes sa-ti cante un artist care isi asorteaza camasa mulata cu blugi si slapi? Dinu Maxer e atat de strans legat de urban society cam tot atat cat de atasat Steve Jobs de laptopurile Dell.

Morala e ca oricat de mult ai crede intr-o cultura pana la urma aceasta tot te va dezamagi. Nu-ti fa chip cioplit, nu lua numele lui Che Guevara in desert ( recte, citeste-i biografia inainte sa ti-l imprimi pe tricouri). Dau din casa! Cultura hip-hop m-a dezamagit cand B.U.G Mafia a implorat muzica usoara, prin ‘’Zi-le Loredana’’. Iar in cultura urbana nu ma cred de cand, pe zidul unei cladiri istorice din Bucuresti am descifrat, literal, urmatorul mesaj: ‘’Pleshu fute mushte verzi!’’

Postat in Manifest de Mihai Morar pe 10 July 2007, la ora 11:32 am

Omul asta nu merita sa-i stergeti Bordeiul de pe fata Pamantului. O sa-i ingropati iubirile incerte de la 16 ani, somoteii de trei kile pacaliti cu lingurita, urletul podului de tabla, bronsita vecina cu moartea.

Vlad Petreanu scrie pe blogul sau, amardezi, o poveste emotionanta pana la furnicaturi pe sira spinarii si goluri in stomac.

Cititi-i copilaria pierduta intr-o era care aproape ca n-a existat. Timp in care Parcul Bordei nu se calcula la 2500 de euro/mp, ci in kilogramele de peste prins din lac si orele de chiul de la scoala.

Descrieri fruste, imagini vii. Am mai trait asemenea senzatii acum cativa ani buni cand Octavian Paler il plimba pe Emil Hurezeanu prin cimitirul din Lisa natala, iar pe mormantul parintilor sai crescusera salbatic buruienile. Si au mai trait-o cei care au vazut cu ochii lor lama buldozerului muscand hulpav din casa bunicilor.

Postat in Manifest de Mihai Morar pe 7 July 2007, la ora 12:27 pm

Daca Al Gore ar vrea sa se intoarca acum in politica, n-ar castiga Casa Alba. Dar sigur ar castiga presedintia lumii. Arestarea fiului sau pentru consum de droguri, este ”an unconvennient truth”, dar nu i-ar stirbi din popularitate.

Initiativa fostului vice al lui Bill, Live Earth, se imprastie azi in 6000 de evenimente. Conteaza cele de la Sydney, Tokyo, Shanghai, Johannesburg, Hamburg, New York, Londra si Rio de Janeiro. As vrea sa fiu un mic satelit pentru a-i vedea azi macar pe Kravitz, Bon Jovi, Pharell, Red Hot Chilli Peppers sau Sheryl Crow.

Daca ai sange-n broadband poti vedea live concertele pe o platforma pregatita de MSN: liveearth.msn.com.

Pentru cei din sofa, Radio 21 ofera azi, toata ziua, Live Earth in direct pe UTV.

Exista si in Bucuresti un eveniment ce se vrea carlig la Live Earth. La Romexpo vine azi Robert Plant.

Suntem insa departe de trendurile ecologice ale ”lumii bune”. Happening-ul de la Bucuresti nu militeaza pentru ceva concret: nu cere pungi de plastic de la supermarket, coboara-ti fundul din masina si urca-ti-l pe saua bicicletei, intereseaza-te de unde poti cumpara haine ecologice, opreste-ti electronicele si electrocasnicele cand pleci de-acasa sau whatever…Citeam ca in Copenhaga, de pilda, 33% dintre navetisti merg cu bicicleta.

Intersant e ca toata vuiala asta a planetei sta sub semnul 07.07.07. Curata ironie. Mai tineti minte bateriile chinezesti 777? Sa nu cumva sa va mai prind cu ele…

Azi, asa cum am promis in subsolul unei postari, imi disponibilizez toate becurile din casa si merg sa-mi iau unele ecologice. Tu ce faci?

liveearthlogo.jpg


Final: Piticu, globetrotter 2.0, si-a pus in cap sa faca azi live coverage cu Live Earth.

Postat in Manifest de Mihai Morar pe 5 July 2007, la ora 2:04 pm


All The Cars That You Dream About Only In ROMANIA - Funny blooper videos are here

Dura Rex, sed Rex. Contrar aparentei, camera de amatori a celor doi flacai nu se plimba prin parcarea celui mai fals-exquisite hotel de pe litoral - asezamantul Rex. Privirea voastra tocmai a facut un tur virtual, de 360 de grade, prin cel mai scump cabinet de psihoterapie din Europa.

Aici vin, indeobste, pacienti pe care terapiile ordinare nu-i pot lecui. Cazuri clinice imposibil de curat prin plimbari lungi si dese, shopping therapy, concedii la tropice tihnite, pastile cu efect Placebo. Este sanatoriul ultim si exclusivist, in care primesc bilet de internare doua zile pe saptamana ( sambata si duminica) suferinzi de metastaza sociala.

La dispensarul de la capatul Mamaiei, pentru mustrarile de constiinta se prescrie pilula Bentley. Mod de administrare: de trei ori pe an, primavara, toamna si iarna ( se schimba la aparitia fiecarui model nou). Diagnosticul ”mustrari de constiinta” se stabileste dupa cateva simptome. Cand terapeutul te intreaba ”Ai devalizat banci?”, ”Ai contribuit la prabusirea unor fonduri de investitii?”, ”Ai derulat contracte oneroase cu statul?”, ”Ai facut schimb de terenuri cu ministere sau primarii?”, iar raspunsul la cel putin o intrebare este ”Da, bineinteles!”, se trece pe tratament intensiv cu Bentley, sub atenta supraveghere a unei asistente cu experienta, dar fara obligatii.

Tratamentul cu Lexus LX07 este recomandat cu precadere celor depistati cu ”imobilita cronica” sau ”latifundita primara”: cei care in ‘90 au facut primi 100.000 dolari din blugi si Cin Cin, in ‘95 au ajuns la primul milion prin achizitii de uzine de stat, iar in 2007 au atins pragul psihologic de 10 milioane euro regasindu-si geniul de business in imobiliare. Exista si ”latifundita acuta”, dar pentru asta inca nu s-a inventat un tratament mai bun decat Maybach. Dar, fara tagada, cura revolutionara brevetata de clinica Rex este vindecarea fulger a frustrarii falice ( scumput, dar face) : Rolls Royce.

Spicuiesc din restul tratamentelor efectuate uzual: Audi S8 subllimeaza complexul de beizadea ( recomandat copiilor de baroni locali, demnitari nationali si adevaratilor mostenitori ai averilor din Top 300), iar Mercedes SLR induce mental spiritul de independenta dameselor tip breloc, dependente de oricare dintre tipurile de pacienti enumerate pana acum.

Nimeni nu si-a putut explica pana acum succesul terapiilor aplicate pe pacientii de la Rex. Unii sustin ca ar fi vorba despre singura unitate medicala a carei valoare intrinseca este filosofia ”Zen in oglinda”. Una dintre invataturile Zen postuleaza: ”Hraneste mai intai radacinile copacului si ocupa-te mai tarziu de ramuri”. Ei, bine, in patologia de fata se foloseste Anti-Zen-ul. Bolnavul este sfatuit sa-si toaleteze mai intai crengile si abia mai apoi, sau mai bine niciodata, radacinile. Ingrijeste-te de aparenta, uita de substanta!

Henry Ford, creatorul care a vandut 19 ani un singur model de automobil in 15,5 milioane de exemplare, transformand motorul pe patru roti din lux in unealta, avea o vorba: ”Cumpara-ti un Ford si cheltuieste diferenta!” Daca Ford ar fi fost contemporan cu noi, ori ar fi ajuns la faliment, ori si-ar fi modificat strategia: ”Cumpara-ti un BMW si salveaza aparenta!”

Postat in Manifest de Mihai Morar pe 25 June 2007, la ora 12:22 pm

Daca ar fi incercat sa intre in audienta la Dan Popi, secretara l-ar fi amanat vreo sase luni. Cand, in fine, ar fi reusit sa-i smulga promisiunea unui tete-a-tete frugal, de 5 minute, patronul casei de discuri din Romania l-ar fi lasat o ora si jumatate in antecamera, pana prindea mucegai. Nu ma intelegeti gresit. Nici dupa atat amar de asteptare n-ar fi izubutit sa si-l infatiseze pe mogulul industriei muzicale din Romania. Popi ar fi iesit neanuntat pe usa din dos a biroului. N-ar fi avut timp sa asculte CD-ul demo al unui vanzator de telefoane mobile. Trebuia sa ajunga repede in clubul lui Nicu Gheara, unde Lavinia - protejata Nasului - isi lansa ultimul L.P.

Ca sa te numesti ”artist produs de o casa de discuri” in Romania, trebuie sa ai imagine in stare sa produca erectia vulgului, ca Andreea Banica, coregrafie suie, ca Simplu, versuri de crunta betie - cu cat mai multa vulva si cat mai des falus - ca Margineanu, finantare tip SAPARD - 30 la suta pune Popi, 70 la suta pune ibovnicul din Top 300 - ca Nu-Spui-Care sau, in cazuri extreme, polivalenta artistica si CV cu moldovence, precum Banica Junior.

Niciuna din aceste virtuti nu-l recomanda pe Paul Potts, castigatorul concursului ”Britain’s Got Talent”, ca tinta piept numarul 1 pentru casele de discuri de la noi. Un biet amploaiat, imbracat intr-un costum ieftin si sifonat, care sta sa-i plezneasca de pe trupul supraponderal. E pantagruelic de gras, e stirb si, la dracu cu ea de imagine glamour, are dintii din fata incalecati precum placile tectonice la cutremur. Cu degetele de la maini umflate, ca un buchet de carnati trandafir, nici o revista glossy nu si-ar dori sa realizeze un cover story sau, macar, un pictorial de moda. Ar putea, cel mult, sa cante la intalnirile Clubului XXL din Sectorul 3.

Si, totusi, cand Paul Potts, vanzatorul dintr-un mobileshop din Southwales, se pune in fata microfonului cu stativ si canta Nessun Dorma, zidurile oricarui ateneu de pe lumea asta simt lovituri apocaliptice de pickhammer. Pare fantastic sa vii din mizerie si sa canti Time To Say Goodbye mai angelic decat Andrea Bocelli. E curata blasfemie pentru regulile showbizului mondial (atat de feroce si atat de pop) sa canti opera. Insa undele pe care Paul Potts le propaga, din plamanii sai imensi pana pe sira spinarii celui care asculta, pot converti in meloman cu papion orice hip-hopper cu tricou larg si bling bling.

Organizatorii concursului ”Cele 7 minuni noi ale lumii contemporane”, cand au facut nominalizarile, s-au pripit si au uitat sa adauge inca una pe lista. Au listat statuia lui Iisus de la Rio, Opera din Sydney, Acropole, Turnul Eiffel, insa l-au uitat pe Paul Potts. E ultimul pamantean care, doar prin forta vocii, ar putea sa transforme intr-un morman de cioburi si-un nor de pulbere una dintre cele 7 minuni contemporane. Incercati sa-l puneti pe Paul Potts sa cante in sala de concerte si Opera din Sidney va avea soarta crunta a Bibliotecii din Alexandria!

Priviti un prim plan cu Paul Potts. Si-apoi incercati sa va anmintiti cum arata Marea Piramida de la Gizeh. Nu-i asa ca toate minunile de pe lumea astea sunt stirbe?

Pagina urmatoare »
morar.hotnews.ro