Am citit azi in Saptamana Financiara un interviu cu intrebari vii si raspunsuri destepte. Ciprian Chirvasiu vorbeste cu Sorin Rosca Stanescu, pe barca, la Snagov, cu o sticla de vin la picioare.

In debutul dialogului plutitor, reporterul ii arunca SRS-ului o frustrare a breslasilor care ar trebui sa-l incercuiasca precum un navod.

Ciprian Chirvasiu: Împlinesc aproape un sfert de veac de când respir presă. De ce eu nu am bani iar dumeavoastră aveţi? “De prost ce-ai fost!”, o să zică lumea. Credeţi că, dacă mai scriu cinstit încă 15 ani în presa din România, am sanse să mă pricopsesc?

Raspunsul Nasului este ametitor. Evadeaza din plasa fara macar sa se zvarcoleasca:

Eram redactor sef-adjunct la “Evenimentul zilei”-a fost o experienţă uluitoare!-si am avut posibilitatea să-i angajez pe cei mai mulţi dintre jurnalistii care au lucrat acolo. (…) La “Evenimentul zilei”, lucrurile mergeau foarte bine. Prin ‘92-’93, ajunsese să vândă câte 830.000 de exemplare pe număr. Cât tot tirajul restului presei centrale la un loc. Formula gazetărească pe care o adoptasem, împreună cu echipa condusă de Cristoiu, era atât de simplă, încât noi aproape că nu mai aveam ce să facem. Deci, din punct de vedere profesional, acolo atinsesem un vârf, după care nu mai aveam încotro să mă duc. Mă aflam în primul concediu peste hotare, în Grecia, ca si dumneavoastră, fără bani, plecasem cu vreo 200 de dolari. Si, într-o noapte, am avut un vis ciudat. Am visat că trebuie neapărat să ajung în Peloponez, stăteam de vorbă cu spartanii si simţeam că se va schimba fundamental viaţa mea. M-am trezit socat în zori. În curtea unui ţăranului grec unde locuiam, era un măslin. Sub acel copac, îmi beam cafeaua si mă gândeam la visul din noaptea trecută. (…) În aceeasi zi, de la Bucuresti m-a sunat Horia Tabacu. M-a chemat urgent înapoi în România, pentru că se face un nou ziar, “Ultimul cuvânt”, la care ei vor să mă pună sef. M-am întors în ţară, am negociat primul meu contract adevărat, cu un salariu cam de zece ori mai mare decât la “Evenimentul zilei” si de douăzeci de ori mai mare decât cel de la “România liberă”, unde avusesem un salariu egal cu cel al lui Băcanu. În plus, am primit, pentru prima oară, acţiuni: 5% din acţiunile companiei care tocmai se năstea.”

Povestea romantata a lui Rosca nu e surprinzatoare. E o metafora pentru un raspuns mai scurt, dar abrupt ca exprimare: ”Nu ma intreba cum am facut primul milion de dolari!”

Insa altceva m-a bulversat din constructia perfecta a ziaristului preferat al culiselor. Nelinistea care l-a cuprins cand viata curgea tihnit, cu un debit de 830.000 de exemplare pe zi. Si-a pus prag propriei linisti. A asezat gloria in vitrina si s-a apucat de facut bani. ‘‘Mai mult de atat nu am ce sa fac!” este fraza sacaietoare pe care putini au curajul sa o rosteasca in cariera. Lasii raman impietriti. Putinii pleaca sa-i conduca.

Department store-ul Peek & Cloppenburg face diferenta. Esenta magazinului: un megabuchet de branduri pe doua nivele. Sport si casual - jos. Clasic si exquisit - sus.

Am mai vizitat Peek & Cloppenburg la Amsterdam. In Baneasa am gasit toale de la Diesel sau Hugo Boss la preturi sensibil mai mici decat in reprezentantele proprii. Fetele de la casa erau trainuite de cateva colege, tot romance, aduse de la ”fratele” din Austria.

Pana acum in Romania nu prea am avut comert cu haine. Cred insa ca astfel de jucatori, precum P & C, pot trage preturile de specula in jos.

Este adelinpetrisorul Ungariei. Nu prea il mai vezi in vesta si pantaloni cu buzunare, costumele ii vin turnate, iar camasa ii iese de sub maneca sacoului trei centimetri, exact cat trebuie sa se vada butonii asortati cu cravata, de obicei verde, si cu batista din buzunarul de la piept.

Frei Tamas a transmis corespondente de razboi din Somalia, Bosnia, i-au explodat hoteluri in ceafa si a fost captivul cartelului drogurilor de la Medelin. Din arestul columbian a ramas, insa, cu gustul cafelei de la mama ei.

Face Frei Dossiez, o emisiune de ancheta si reportaj la unul dintre cele doua posturi comerciale din Ungaria, recomanda carti politice si de calatorie si are agatate in cui doua premii Pullitzer, varianta maghiara. Dar ii place sa vorbeasca ore in sir despre cafea. Sau, cel putin, e unul din putinii oameni care stiu sa-ti spuna zece diferente dintre un ristretto toscan si un espresso sicilian.

Duminica, la Budapesta, mi-am luat drogul matinal in cafeneaua lui Frei. E ascunsa in mijlocul rafturilor cu carti dintr-o librarie. Locul - un fel de Carturesti mai popular. Omul - un fel de Philleas Fogg, negrabit, care a inconjurat lumea pentru a aduce cafea din fiecare loc unde aceasta si-a desavarsit aroma.

Cafe Frei e o replica a consumerismului ponderat la hulpavul Starbucks. Reporterul TV a mascat bine intentia comerciala, a invelit-o in coperte de carte. Pentru ca in rest respecta toate legile marketingului: vinde si coffee-to-go, la pahar de carton, pune la mese servetele din hartie reciclata si are un stand cu suveniruri - cesti branduite, cafea boabe, masini de cafea.

Nu l-am vazut niciodata facandu-si meseria, nici n-as intelege prea multe oricum, dar imi place omul asta. A stiut sa-si traduca celebritatea in ceva. A mai infuzat si niste pasiune. Frei Tamas, ungurul care citeste The Guardian la cafeaua de dimineata, ne da o lectie despre ce inseamna extensia de brand. Intr-o era cand extensiile de brand nu sunt nimic mai mult decat: ”acum cu gust special de micshunele” sau ”de ce nu cola cu zero calorii”.

La IQ Radio am gasit captura versiunii beta a site-ului bbc.co.uk. Deloc british, in afara de corectitudine. Nu vi se pare ca e copia perfecta pe www a meniului de la IPhone?

Daca un site din .ro ar fi indraznit sa faca o asemenea adaptare, ar fi fost ghilotinat public. Dar cum a facut-o BBC-ul, se cheama aliniere la trend.

Asta scriam in urma cu 17 luni.

Eu, pana la noi ordine, muncesc pentru a sorbi dimineata din cea mai pervers aromata cafea, pentru a pierde Timpul cu Breitling Navitimer, pentru a-mi spala creierul si a-mi rasfata trupul la Santorini, pentru a-i vedea zambetul-de-sambata-la-amiaza la Croissant de Paris, pentru a-i apune soarele de duminica pe dupa umeri, la o terasa in Herastrau, pentru pranzul cu blitzuri si cina cu lumanari de la Uptown, pentru cartile ceaiul si dichisul de la Carturesti, pentru Buena Vista Social Club din seara asta si pentru Depeche de pe 23 iunie, pentru toate prostiile pe care arunca banii ea si pentru toate ”must have”-urile in care investesc eu.

Strangeti bani la ciorap! Eu nu port sosete. Banii imi curg printre degete. Caci umblu descult. Ca sa simt cum ma gadila viata in talpa.

Da, m-am tinut de cuvant. Punct cu punct, pana la ultima letcaie. Navitimer-ul,insa, nu mi l-am luat. Nici n-o voi face vreodata. In fata vitrinei mi-a placut mai mult cronograful Colt. Mai ieftin si mai ”in rima” cu mine.

In 17 luni am descoperit ca banii pe care-i muncesc pot zbura spre infinite alte destinatii. Deci. Pentru ce muncesc…Editia a doua.

Pentru sofaua cu flori din care privim filme la DVD, dar nu vedem niciunul pana la capat. Ea adoarme la minutul 25. Eu, la 26. Intotdeauna cu un minut mai tarziu, doar cat sa apuc sa o invelesc.

Pentru ultimul meu ”must-have”. Stuhrling Apocalypse. Daca tot imi place sa pierd timpul, inainte de a-l pierde macar sa-l masor.

Pentru aceleasi, mereu aceleasi prostii pe care ea arunca banii. Intretinere, lumina, telefon, fond de rulment. Zau daca o mai inteleg!

Pentru copilul care inca nu vrea sa-i fiu tata.

IQ Radio citeaza pe blogul sau o campanie Greenpeace si imi ofera al enshpelea motiv pentru care nu o sa imi iau i Phone. Miscarea eco spune ca patentul lui Steve Jobs nu e jucarie, ci jucarea. Contine substante toxice si este ”cah!!!”

Zic. Abia dupa testul Greenpeace i Phone este legitimat ca obiect cult. Filosof mic al lumii contemporane ce ma aflu, postulez: in societatea moderna e bun doar ce ne face rau. Cu cat mai rau, cu atat mai bun.

Dupa ce va panicati urmarind filmul, haideti sa ne punem indaratul revolutiei si sa gasim cat mai multe MOTIVE PENTRU CARE NOI NU NE LUAM I PHONE. Exercitiu liber cu finalizare wiki. Aici, pe Viata si acordeoane, in zilele urmatoare!

Cum ar trebui sa arate casele noastre de la munte daca, intr-adevar, codrul ar fi fost frate cu romanul…

Sau, daca profele noastre de romana, ar fi vazut aceasta constructie camuflata ma gandesc ca nu ne-ar mai fi mintit ca atitudinea ciobanului din Miorita e adevarata comuniune a omului cu natura…

Sursa: the cool hunter

Am inceput un soi de colaborare cu revista cu distributie gratuita ”Mall Inclusive”, editata de Edipresse pentru Anchor Group. Vasazica, eu trebuie sa livrez un fel de eseu pe diferite subiecte mai mult sau mai putin consumeriste. Inteleg ca rubrica asta a fost tinuta pana acum de criticul literar Marius Chivu. In primul articol scriu despre terapia prin shopping, numita de psihoterapeuti oniomanie. Americanii ii spun ”retail therapy”. Reproduc, cu acordul Edipresse, o felie din placinta scrisa de mine.

Daca Ministerul Sanatatii ar da maine bilete de internare tuturor bolnavilor de cumparaturi, cred ca s-ar ocupa toate spitalele de campanie din Al Doilea Razboi Mondial. Ba chiar, pun ramasag, ca am sta cate doi intr-un pat. De altfel, un studiu facut de desteptii de la Universitatea din Melbourne arata ca 33 % din clientii magazinelor cumpara mai mult decat au nevoie.

Studiu de caz. Subiect de lucrare de doctorat pentru orice psiholog din lumea asta. O prietena e bolnava dupa genti. A inceput timid, din primul salariu, 1000+, virat pe card de firma de avocatura, si-a pus pe umar breteaua unei genti Fendi. Fiecare salt in organigrama companiei l-a serbat princiar: Mandarina Duck, Prada. Fiecare rid in coltul ochilor si fiecare zi care-i aducea din ce in ce mai putine ore de somn le-a comemorat regeste: Vuitton, Gucci ( cand Monica Columbeanu, aflata inr-un magazin din Germania, si-a tras pe cap geanta Gucci cu blanita, crezand ca e caciula siberiana, amica mea purta modelul respectiv de cateva luni bune).

Dupa divortul de primul sot a spus ca organizeaza un parastas. De fapt, ce-a facut?!? A trimis acatiste la Paris, inscriindu-se pe lista de asteptare pentru o geanta Hermes. A platit vreo 7.000 de euro dintr-un foc – la manastire iesea mai ieftin – si a astepat un an de zile pana cand manufactura i-a fost livrata.

O sa crezi ca fata asta nu are niciun Dumnezeu, in afara de Marc Iacobs, bineinteles. Fals. E o cheltuitoare de drept comun, insa are principii solide. Nu isi cumpara niciodata posete martea. Oricand in celelalte sase zile ale saptamanii. Dar martea e lasata de Domnul pentru a-ti cumpara pantofi.

Mi-a explicat odata de ce : „Pentru mine zilele saptamanii nu sunt Sunday, Monday, Tuesday. La mine e altfel: Sunday, Monday si…Shoesday!’’ Am crezut-o pe cuvant.

Un prieten s-a intors zilele trecute dintr-un concediu la Marea Moarta. A locuit, rustic si fara pretentii, intr-un chibutz - o asezare evreiasca de cateva sute de suflete, bazata pe reguli socialiste, in care locuitorii pun totul la comun. Dupa cateva zile petrecute in cea mai joasa asezare de pe Pamant ( 400 m sub nivelul marii), pe malul celei mai sarate ”baltzi” din lume ( 275 g de sare pe litru), mi-a spus ca, desi n-a avut conditiile de cazare de la Four Seasons, a fost cea mai mental odihnitoare pauza din viata lui.

Involuntar, el e unul din cei care s-au aliat la Noua Ordine Turistica Globala. Slow Travel. Daca esti un mic antreprenor in turism si tocmai ti-ai lipit in geam afisul cu “Circuit!!! Turul Europei cu autocar cu aer conditionat!”, considera ca afacerea ta a murit. Adio, vacante tip “Paris , Londra, Madrid, via Plescoi”! Ura si la…gara! Din ce in ce mai multi englezi si francezi refuza vacante par avion, in Spania sau pe Coasta de Azur, si prefera calatoria cu vagonul de dormit pana pe coasta de vest a Scotiei, sa zicem. Noul trend renegociaza ideea de vacanta: plimbari, pescuit, lectura, gatit, trantit in iarba, casute intime sau boutique hotels. S-a terminat era concediilor din care te intorceai cu o statueta, un tablouash, o machetzica, o scoica, un CD de 700 mega cu poze. Acum regula e sa te intorci din concediu cu o poveste. Si… apropo, one week holiday is officially dead! Noul must: doua saptamani, o destinatie. Nu intamplator, ultimul cover story al editiei internationale Newsweek este dedicat acestui nou tip de turism: ”Slow is beautiful”.

”Secolul vitezei” a fost devorat de propriul succes. Radarul anti-consumerism l-a inregistrat ruland in vietile noastre cu mult peste limita legala de viteza. Slow Travel e frate bun cu miscarea Slow Food, protest anti- Fast Food, ce presupune o alimentatie naturala, traditionala. Branza de Sibiu, pe intelesul nostru.

Moartea Ralucai Stroescu. Cele 3 cafele zilnice care nu mai au demult nici un efect. Alarma telefonului, pe care o aman din 5 in 5 minute, timp de o ora. Ultimele analize care mi-au iesit prost. Sunt eu atat de intelept incat sa trag o concluzie din aceste date? Va zic peste 10 zile, cand o sa ma intorc din pauza de viata.

Daca aveti treaba cu mine, oferte, contracte, business planuri, procese, mai ganditi-va o data inainte de a apasa tasta verde a telefonului. Daca plec fara sa va fi predat lucrari, fara sa fi respectat deadline-ul, daca v-am ramas dator cu ore de munca, ingaduiti-ma sau scutiti-ma. Raspunsul meu pentru voi e ultima campanie a producatorului elvetian de ceasuri Girard Perregaux. ”Wait.”

Pagina de fashion a Cotidianului de Weekend m-a pus la punct cu noile reguli ale Codului Modei. Nimic sofisticat, vara asta. Tricourile cu mesaje obraznice sunt ”very in” in acest sezon.

Totul a plecat de la desingnerul Henry Hollands care a lansat o colectie de tricouri calomnioase:

- ”DO ME DAILY CHRISTOPHER BAILEY!”

- ”LOVE ME SOME LOHAN!”

- TREAT ME MEAN ALEXANDER MCQUEEN!

- I’LL SHOW WHO’S THE BOSS KATE MOSS

Si favoritul meu:

- LET’S PLAY NAKED TWISTER LINDA EVANGHELISTA.

Daca sunt in voga, hai sa le preluam! Sfatuiesc Fabrica de Confectii 1 Iunie, precum si pe fetele de la Tricodava si APACA sa reintre in biznis cu T-shirts-uri odioase. Dar cum pe tersele din Herastrau’n'Dorobanti nimeni nu stie cine e Alexander McQueen - respectiva fauna fiind fana declarata Gucci, Versace si Vuitton - ma sacrific eu sa fiu copywriterul colectiei. Watch out! Ce-o sa scrie pe pieptul tau vara asta:

- NU MA’NTERESEAZA RESTU’, IL CITESC PE CARTARESCU!

- FAC ANTRENAMENT PENTRU-O NOAPTE CU TRIDENT

- M-AM FACUT FIDEL, IL URMEZ PE IRINEL!

- GENERATIA GIRL POWER, ANTI-MIRABELA DAUER!

Mai jos, descoperiti originalul:

Foto: www.houseofholland.co.uk