Tot mai des, la cursuri, traininguri, concursuri, interviuri, în formulare şi-n pagini virtuale de tot felul găsesc cerinţa de a spune sau scrie ceva despre propria-ţi persoană. Să te prezinţi oricui ar sta înaintea ta în câteva cuvinte care să surprindă esenţa felului în care eşti şi-a motivului pentru care eşti aşa.
Să te vinzi ambalat într-o imagine care să rezoneze cu ce ar vrea alţii să vadă în tine, sau din contră, să te dezgoleşti de mister şi să te prezinţi cât mai uman şi mai umil posibil în faţa unor oameni pe care nu-i şti şi poate n-o să ajungi să-i cunoşti vreodată.
Să spui despre tine ce? Cum te cheamă, câţi ani ai şi care-i mâncarea ta preferată? În ce cartier stai, de ce îţi place mămăliga cu ketchup şi că ai 2 câini, iar pe unul îl cheamă Păpuşa? Că muzica te relaxează şi că hobby-ul tău secret e să dormi? Că îţi doreşti opusul păcii mondiale sau că în chintesenţa intrinsecă a ubicuităţii amorfizate eşti un ursuleţ trist de pluş?
Trebuie să-ţi alegi tare bine cuvintele, mai ales că doar un număr finit de caractere îţi stă la dispoziţie să te limitezi şi să te închizi de unul singur într-o descriere seacă, amuzată, ironică sau emonaută, spunând banalităţi sau chestii total aberante menite să te particularizeze într-un univers de oameni unici şi speciali.
Asta cu “descrie-te în câteva cuvinte” e ca şi întrebarea aia stresantă despre “ce faci?”, (la care cel mai la îndemână răspuns mi s-a părut mereu a fi “respir”) şi care de cele mai multe ori te face să o întorci mârlăneşte celui care ţi-a adresat-o mai mult ca să-i testezi abilitatea de-a jongla cu stupizenii decât de a te interesa de soarta lui tristă. Şi nu ştiu cum se face dar interlocutorul întotdeauna găseşte răspunsuri mai inspirate decât tine la prea simpatica întrebare, de cele mai multe ori constând într-o mică povestioară despre problemele superficiale din viaţa de care nu s-a plictisit încă să se plângă.
Or fi cuvintele prea sărace în imagini sau prea ambigue în sensuri, prea darnice în înţelesuri şi prea largi la pungă atunci când e vorba de lăsat interpretări? Nu mi-e prea clar, cert e că nimic din ce-aş spune nu mă defineşte complet şi cam tot din ce-aş scrie ar fi incomplet. Asa că nu pot să spun decât că .. Eu sunt Ligia. Ce faci?