Am fost la frizerie. Nu la salon, coafor, hairstilist. Nici macar la ”Igiena”. Pur si simplu, la F-R-I-Z-E-R-I-E. E greu de crezut. Pentru cei carora inca nu le-au mijit tuleii mustatii, ”Frizeria” era pana acum un deceniu si-un pic un nume generic pentru un intreg domeniu. Acum e doar o nisa a ditamai industriei de beauty. Asociatia ”Forfecutza Harnicutza”, sindicatul profesional al frizerilor, ar trebui sa dea in judecata statul roman pentru prejudiciile de imagine indurate pe timpul tranzitiei. Pana mai alaltaieri, frizerul a fost unul dintre cei mai respectati meseriasi ai oricarui cartier. Azi, frizerul e doar o veriga a lantului dintr-un centru de infrumusetare, mai putin respectat decat manichiurista, pedichiurista, coafeza sau maseuza.
Si-ti spuneam ca am fost la frizerie. Si-am fost intampinat de indragitele fotografii decupate din catalogul Quelle, inramate si aninate deasupra oglinzilor. Si-am fost poftit pe scaunul de musama, pe care in copilarie nu-l deosebeam defel de scaunul stomatologului. Si mi-a placut ca doamna care urma sa ma tunda nu m-a chemat in spate sa-mi scufunde capul in chiuveta si sa ma spele pe par. La frizerie nu exista preludiu. Aici doar te intreaba ”Cum il luam?” si se trece la treaba. Masina de tuns nu era cu baterii. Se alimenta, asa cum stiam eu dintotdeauna, la o priza fixata in perete cu niste ambalaje de carton.
Iar gratia unui frizer face tot bacsisul. Doamna ar fi fost un bun model pentru tablourile lui Botero, halatul de vara, fara maneci, dezvelea doua brate care semanau cu butucii, degetele-carnaciori abia ii intrau in manerul foarfecelor, dar valsa diafan prin parul meu cu gingasia unei violoniste asiatice. Am inlemnit cand a scos din sertar o lama de ras, Astor sau Wilkinson - nu mai retin, si a atasat-o unui brici. Mi-a ras tandru firele rebele, mi-a ingustat perciunii si-apoi a presarat cu pamatuful peste ceafa o boare de pudra de talc. Si-a terminat treaba inmuindu-ma intr-un fluviu de lavanda.
M-am ridicat zambind, mi-am scuturat aripile si am plecat implinit, ca de la o sedinta de psihoterapie. Pentru ca frizerii au ramas, in ziua de azi, cam singurii oameni ai planetei care n-au uitat sa spuna: ”Capu’ sus!”
Nu ma mai musca de brat. Nu trebuie sa-mi lasi semne ca sa-mi aduc aminte ca te iubesc. Asaza-te, apropie genunchii de barbie si lasa-ma sa te cuprind cu bratele. Joaca-te cu degetele in nisip, deseneaza-ne viata, sterge-o cu talpile si redeseneaz-o mai simplu, din linii si puncte, fara curbe si colturi. Stii bine, dintre noi doi, tu esti cea care ne trasezi viata, eu sunt cel care are voie sa se joace. Ridica-ti crestetul, arunca-ti parul pe spate si ramai asa, in lumina lunii pline. Imprumuta-mi pletele tale si da-mi viza sa ma joc cu ele. Am o pofta nebuna de nimic. Sa-mi infasor pe degetul aratator suvitele tale, sa-ti mestec intre buze lobul urechii, sa-ti suflu peste gat aer cald pana cand ti se va face pielea gaina. In noaptea asta nu vreau sa aud refuz. Pentru ca stii bine, dintre noi doi, tu esti cea care ne trasezi viata, eu sunt cel care are voie sa se joace. Stiu ca nimicul meu e comic, trecator si gol pe langa planurile tale. Dar in noaptea asta nu vreau sa ne facem planuri, chiar daca zodiacul spune ca zilele in care Luna e in conjunctie cu Uranus sunt favorabile pentru proiecte. Ramai asa, nemiscata si asculta-ne. E ultima vara in care noi este egal cu doi. Si e ultima noapte in care mai putem face nimic.
…paharul de cola pe care il duci la ureche si il scuturi incet, doar cat cele trei cuburi de gheata sa loveasca peretele de sticla si sa produca sunetul cristalin absolut. Cascada de clinchete produsa de diapazonul estival este cea mai frumoasa armonie pe care o poti produce fara instrumente muzicale. Cling! Este rezonanta perfecta cu Linistea din launtrul tau.
…sunetul turbinei motorului cand opresti instalatia audio a masinii. Gaseste-ti un D.N. liber pentru joaca, urca pana in treapta a treia, tranteste acceleratia la podea, sugrum-o pret de cateva secunde. Apoi ia-ti brusc talpa de pe ea si apleaca-ti urechea. Vei auzi torsul turbinei. Va marai de ciuda ca ai sedus-o, i-ai promis ca o sa o rapesti si-o sa fugi cu ea calare pe 180 de cai, iar apoi ai abandonat-o. Seamana cu plansul lui Eliade la recitirea romanului lui Teodoreanu, “Ulita copilariei”. Nu-i un plans sec, icnit, e o smiorcaiala nostalgica, pentru tot ce ati fi putut face impreuna, dar tu ai ales sa-ti reprimi instinctele cand ti-ai adus aminte de un alineat din Codul Rutier.
…berea pe care o bei cu tatal tau la umbra viei din curtea casei bunicilor. Placinta cu visine pe care o scoate maica-ta din cuptor cand te intorci acasa, in vacanta. Tigara pe care o fumezi cu fostii colegi de clasa pe conducta de gaz care trece prin spatele liceului. Secunda in care te opresti din reflex in fata blocului primei fete din viata ta si te uiti in sus sa vezi daca nu cumva e ascunsa dupa perdea. Trecerea de pietoni, unde te ciocnesti de profa de romana si, pana sa te hotarasti sa-i multumesti pentru ce ai devenit, verdele se transforma in rosu. Fericirea vine cand musti cu pofta, din cand in cand, din toate aceste “Petites Madelaines”.
Lenevesc cu Duffy in casa in dupa amiaza asta zen de duminica. Blonda maruntica imi ingana la ureche: “Don’t you be wasting all your money / On syrup and honey/ Cause I’m so eaten up…’’ Incep sa inteleg ca noi le oferim lapte si miere cand ele si-ar dori soapte si fluturi. Si le imbiem cu soapte si fluturi cand ele viseaza lapte si miere.
Cunosc cel putin zece jumatati de miliardari din Top 300 si am socializat cu vreo 20 de sotii de top manageri. M-am ciocnit in zborul meu cu amante de borfasi cu Q7, cu manechine din lotul pentru Ibiza, cu neveste de fotbalisti, cu fiice de investitori imobiliari si cu nepoate de armatori.
Nu toate fac parte toate din acelasi canon, insa cele mai multe traiesc doar fericiri glam. Fericirea cu monograma. Fericirea din piele de crocodil. Fericirea hidramata, cu piele, bixenon si X-Drive. Fericirea business-class, ultra all inclusive. Cand imparti aceeasi masa de cafenea cu ele, pentru tine, Aterizatul-Din-Alta-Lume, se descifreaza in ochii lor un cod al nefericirii.
Dupa ce le indepartezi crusta groasa de sclipici, pe care ele si-o dezvolta si ca strat cu rol de autoprotectie si autoconservare, ai in fata ta hauri de neimplinire, hectare de piele neatinsa, vai de coapse nepatrunse, dar si cele mai sincere femei din Univers. Alaturi de ele traiesti paradoxul perfect. E o experienta aproape mistica sa le vezi cum intr-un timp scurt se transforma din pantere insetate in gheise supreme.
Pasesc apasat si cadentat in spatiul public, purtandu-si fericirea cu monograma la brat si nasul fin pe sus. Se pogoara din alta dimensiune si accentueaza asta inconjurandu-se de o stratosfera de parfum dulce, care tine loc de aura. Iar cand le povestesti, fara ganduri marsave, ca lumea asta pe care ele doar pasesc, nu si traiesc, e compusa si din cafea la ibric in gazda la Tanti Lili, o noapte cu farurile stinse si motorul oprit in padurea salbatica de la Dobrovat, piscaturi de tantari la Mila 23 si un ceai la termos in Plaiul Foii, uitatura lor de animale pradalnice se schimba intr-o licarire jucausa si pofticioasa. Singurul accesoriu glam pe care il mai poarta este sclipirea din fundul ochilor.
Acest text nu este o prefata la cartea ‘’Manualul micului cuceritor de femei bogate’’. Desi am un prieten pe care l-as putea recomanda oricarui agent literar. Omul e poet. A publicat deja la o prestigioasa editura de garsoniera doua plachete de poezii. De un an si jumatate alearga sa gaseasca un sponsor pentru al treilea volum. La trei plachete esti admis in Uniunea Scriitorilor. M-a sunat saptamana trecuta. Toate celulele GSM, de la el pana la mine, chiuiau de fericire. Mi-a povestit ca este amantul unei sotii de politician. ‘’Femeia e miez! Are treiscinci de ani, dar nu-I dai mai mult de douasopt, hai douasnoua!’’ L-am intrebat cum i-a cazut la pat. ‘’Barba’su e in campanie electorala. Eu am fost chemat sa-i scriu niste afise. Acolo, in sediul de campanie, am cunoscut-o. Si-am invitat-o la o seara de poezie, la Ramnicu Valcea!’’ Exalta. La o saptamana de cand s-au cunoscut, doamna l-a anuntat ca salonul ei de coafura va suporta toate costurile pentru ca al treilea volum de poezie al prietenului meu sa vada lumina tiparului.
La mine acasa canta in loop Syrup&Honey. ‘’…don’t be usin’ every minute on makin’ a livin’ / Because we got our love’’. Si-mi amagesc duminica repetandu-mi ca in spatele oricarui barbat puternic se afla o femeie care abia asteapta sa sponsorizeze cartea de debut a unui tanar care asculta Duffy.
Articol aparut in Unica.
