In cuvinte mari, traim ceasurile evanescente ale lui 2007. In vorbe simple: mai e putin, mai e un pic pana la marele nimic.

Prima saptamana din concediul hibernal mi-am petrecut-o alergand intre extreme, dupa cum mi-e apucatura. Am colindat cu prietenii prin Sapanta, in cioareci si cushma. Si-am avut timp sa descopar ”the coolest thing of the moment”: consola Nintendo Wii.

O sa am timp sa va vorbesc despre fiecare la inceputul lui 2008. Acum n-am timp decat pentru a-i multumi lui 2007. Am gresit mult pentru ca am muncit mult. Am mintit mult pentru ca am vorbit mult. M-am enervat mult pentru ca in tot ce fac imi joc intreg sufletul pe masa. Am suferit prea putin pentru ca, poate, n-am fost in stare sa iubesc total.

Nu sunt omul care isi pune rezolutii la cumpana dintre ani. Pentru ca eu insumi, ca zodie, sunt o cumpana, ma hotarasc greu si ma razgandesc repede. Dar, totusi, as vrea sa muncesc la cartea pe care cativa oameni o asteapta de la mine. Sper sa ma tina tzatzanile si sa nu-i dezamagesc.

Hibernarea mea continua pana pe 14 ianuarie. Cu tenis pe Wii, cu cateva asfintituri petrecute intr-o camera de hotel cu vedere la Dunare, cu un brat de carti restante, cu n ore de somn care mi-au ramas de recuperat si cu cateva clipe de dragoste pe care le merita.

Apoi, in 2008, voi trai la fel de exagerat cum am facut-o pana acum. Gresind, mintind si enervandu-ma. Pentru ca asta-s eu si va multumesc ca ma suportati. Simt enorm si vaz monstruos.

Iar voua va doresc ceea ce mi-a urat de Craciun cel mai falnic cioban din Sapanta, aruncandu-si cushma de oaie pe podele: ”Manca-v-ar norocu’ pa tot locu’!” Wii wish you a Merry Happy New Year.

Foto: Piticul

Imi place mirosul epidermei de nou nascut, proaspat imbaiat, asezat pe masuta de infasat. Nu are nimic special, e sublim de banal, dar iti excita placut bulbul olfactiv de fiecare data cand tii o mogaldeata in brate. E imposibil sa nu iti placa mirosul asta, e unul din primele mirosuri din viata ta. L-ai simtit intaia oara in ziua aia, cand, arcuindu-te in asternuturile patutului din lemn, ai reusit sa iti duci degetul mare de la picior la gura.

Iubesc mirosul sanului de femeie. Si nu ii inteleg pe cei care vad ceva pervers in asta. Sa adulmeci un sfarc, sa-l musti hulpav cu buzele si sa-i dai dezlegare cand simti ca te sufoci – iata definitia maternitatii. Iar daca vrei sa stii de ce iti iubesti femeia, nu cauta raspunsuri in chimia feromonilor, in geografia fetei, in fizica trupurilor sau in volumetria bustului. Iubesti o femeie din cauza unui singur centimetru patrat. Pe harta femeii centimetrul asta patrat este situate exact la trei centinetri sub lobul urechii si la vreo cinci-sase centimetri mai la deal de clavicula. Pe suprafata asta liliputana e paradisul offshore al femeilor. Daca iti place mirosul de acolo, inseamna ca sigur o vei iubi. E centimetrul patrat unde se strang in buchet toate olfactiile unei femei. Aseaza-ti nasul acolo si creierul tau va asculta fiecare instrument al fiintei de langa tine, iar tie iti va trimite o singura informatie, impachetata sub forma de simfonie. Asta explica foarte bine de ce, mai degraba, o femeie iti da voie sa ii saruti buzele, dar isi lasa foarte greu gatul prada narilor tale iscoditoare.Acolo este parfumul suprem, Eau de Happiness.

Ador si mirosul erotic care se asterne deasupra buzelor dupa saruturile frantuzesti, umede si violente. As imbutelia, sacrificand astfel pe altarul consumerismului, si unda de parfum lasata de trecerea ploilor de vara peste iarba de la marginea padurii. Pana si asfaltul greu, matahalos si turbat miroase mai bine dupa ploaie.

Imi place mirosul de scortisoara in vinul fiert si de nuca in cozonacul cald. Imi place mirosul de cafea amestecat cu norii de fum de tigara buna, englezeasca. Mi-e dor sa adulmec mirosul de rasina, trantit la radacina unui brad. Imi place mirosul, deloc eco friendly, de rumegus. Dar nu orice fel de rumegus, trebuie ca lemnul sacrificat sa fie verde si de esenta tare. Imi place mirosul puternic, neslefuit din grajdul vitelor si din staulul cailor. Imi place mirosul pe care-l imprastie intr-o casa parchetul gros din lemn natur. Imi place mirosul pe care-l imprastie pe o strada cu vilisoare magnoliul inflorit si-mi place mirosul pe care-l imprastie intr-un oras florile de tei.

Sa fi fost orb si tot nu mi-ar fi parut rau. Farmecul lumii e dincolo de ceea ce vedem.

E un interviu din Maxim-ul de ianuarie, aparut zilele astea, in gerul din decembrie. Mi-a placut ideea rubricii. Cum si-ar petrece Mihai Morar ultimele 24 de ore din viata…

Judeca singur daca M.M. are o atitudine de cioban in fata mortii. Adica, mandra, demna si semeata. Poti citi tot interviul aici.

P.S. Vreau sa salut tarziu inscaunarea lui Istvan Lorincz la carma Maximului romanesc. Istvan este facatorul de presa masculina, prin excelenta.

La IQ Radio am gasit captura versiunii beta a site-ului bbc.co.uk. Deloc british, in afara de corectitudine. Nu vi se pare ca e copia perfecta pe www a meniului de la IPhone?

Daca un site din .ro ar fi indraznit sa faca o asemenea adaptare, ar fi fost ghilotinat public. Dar cum a facut-o BBC-ul, se cheama aliniere la trend.

Priviti afisul din imaginea alaturata. M-a lovit in moalele capului intr-un centru comercial din UK. Cand ”adopti” animale e bine sa vorbesti pe limba lor:

Imaginea huge, aici: hoti-londra.JPG

Culmea, englezii respecta directicvele U.E. Un popor de gentlemeni! Nu injunghie romani! Ii asomeaza!

O rubrica la revista fara reactiile cititorilor ei seamana cu pestele pe bicicleta. Sunt multe care m-au gadilat pe sira spinarii. Saptamana asta va ofer doar cateva dintre randurile impletite de cei care nu doar au trecut pe aici, dar au si pasit cu talpile goale cautand cioburi de fericire. Balade vesele si triste despre Bucuresti:

’’Sunt bucuresteanca 100%. Bunici mei s-au nascut in Bucucuresti, se plimbau pe Calea Victoriei si cand erau mici se jucau in Cismigiu (iubitul meu Cismigiu, parcul in care chiuleam in zilele de primavara). Tot ce a mai ramas pentru familia mea (mai precis pentru mine, singura ramasa pe aici) sunt procese interminabile, in urma carora nu voi primi decat actiuni banale la un fond absurd… Cu ce ma ajuta asta??? Nu banii sunt cei de care am nevoie,ci de atmosfera pe care o gasesc cand deschid cutia cu pozele vechi… Acum parintii mei locuiesc intr-o cutie de chibrituri comunista, sunt tristi si des se plimba pe Calea Mosilor si sunt sigura ca in mintea lor o vad asa cum era in copilaria lor, cu oameni eleganti si case cochete, cu aerul de mic Paris, fara blocuri oribile si neaventi care etaleaza un prost gust uluitor.’’ (Alina)

’’Bucurestiul a ajuns pana acolo incat sa fie numit Micul Paris. Dumnezeule!!! Ce s-a intamplat atunci cu noi si cand? Un raspuns mai graitor decat as putea exprima eu: <> Ei bine…da, mon cher. Pacat…. mare pacat…. Si totusi, de la etajul 11, stau si vad mici relicve reprezentative pentru acea clipa. Asta ma face sa simt acea ”clipa de Mic Paris” undeva suspendata aici in fata ochilor mei. Si-mi mai aduc aminte si de cate un mic Bistro sau o cafenea in care ma pot regasi pe mine in atmosfera aia ingalbenita si prafuita. Recunosc, as vrea sa fiu omul care sunt azi, dar nu la etajul 11…’’ (Alexandra)

’’De fapt, tot Bucurestiul asta imbacsit e o povara a sufletelor vii. Nu merita absolut cu nimic sa te atasezi de el. E putred, oamenii sunt grotesti, iar viata de zi cu zi a devenit banala. Plecati cu totii din Bucuresti si sa nu va aduceti niciodata copii aici…’’(Silviu)

’’Autobuze, camioane sau autoturisme cu bordul incarcat ca o taraba de iarmaroc, unde stau si se leagana de-a valma brelocuri cu elefantei si pinguini, poze cu femei dezbracate, fanioane de la echipa Rapid, mileuri si stergare taranesti, abtzibilduri-reclama la prezervative, foi trase la xerox cu tarife si anunturi “nu tineti soferul de vorba”, scrumiere de sticla, flori de plastic, animalute de cauciuc si puf roz, pachete desfacute de biscuiti si chips-uri, margele si cruci atarnate de oglinda retrovizoare, icoane’’ (Int)

’’Nu sunt bucurestean si nici nu vreau sa fiu. Stau in Bucuresti de 1 an de zile. Am plecat spre un nou inceput si inca ma mai chinui. In vara ma plimbam pe Lipscani imaginandu-mi cum se miscau trasurile si ce zgomot scoteau caii pe piatra cubica. Parca pentru o clipa totul prinsese viata si eram acolo, imbracat in haine noi intr-o lume veche. Doamnele tineau intr-o mana umbrela nelipsita, dar cu cealalta mana se tineau de cate un domn mustacios cu joben si baston. Pentru o fractiune de secunda am vazut totul. Oameni fericiri intr-o o clipa de imaginatie.
Luminile s-au stins….noapte buna Bucuresti.’’ (Escu)

’’Orasule care te iubesc, ce-ai sa dai tu milioanelor de oameni care vin la tine ca la o cetate sfanta, ce miruri porti in mainile tale de noroi ca sa le mangai sufletele si sa ii intaresti? Oras al incercarii si neputintei, insula de liliac si matraguna…Orasul meu iubit si ticalos…de o ticalosie minuscula.’’ Asta ar fi predicat Arghezi daca azi s-ar fi plimbat cu bastonul prin Bucuresti si, la o inmanunchere de stradute, asezat la masa unui bistro imperialist, intre doua sorbituri de frapuccino ar fi rasfoit Sapte Seri si-ar fi visat la un pahar de braga.

La cafeneaua Gloria Jeans din Plaza, pusculitza pentru spaga e ordinara. Scrie pe ea:

TIPS

La Gloria Jeans din Mall Vitan, ”cutia milei” e de basm. Scrie:

TRIFOI PENTRU RENI

Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic.

”Maturator de praf de stele” ramane una dintre cele mai nostim-triste metafore din muzica noastra.

Asculta-l pe maestru cu zambet depresiv in coltul gurii, asa cum am facut-o eu azi, strivind sub roti asfaltul si inecandu-ma in ceata dureroasa din oras.

Asculta-l si vei trage aceeasi concluzie. Furnica nu te Dinica, dar Dinica te furnica.

Ii placea sa piarda ore inlantuite la Romana, pe treptele de la gura de metrou. Nu-i vorba, bugetul i-ar fi permis sa schimbe granitul rece cu un scaun de plastic, la Mac sau la KFC. Ar fi putut opri timpul din disolutie stand chiar deasupra, la Coloane. Ntzz! Lui ii placea pe scari, la iesirea din intestinele subterane ale orasului. Acolo era singurul loc de unde putea privi oamenii de sus. Nimeni nu-l baga in seama. Era doar un umanoid indoit la mijloc in unghi de nouazeci de grade.

Singura femeie din viata lui era vocea de la metrou: ’’Atentie! Se inchid usile! Urmeaza statia Piata Uniirii cu peronul…’’. In ciuda marketarii Metrorexului, de voce formala, el o simtea foarte personala. Deseori simtea un sublim debut de erectie cand femeia anunta sec ’’peronul pe partea dreapta’’. Alarmantul fenomen de incretire a scoartei jeansilor se termina doar cand, intre Tineretului si Unirii, se chinuia sa se depresurizeze fixand cu privirea cate o septuagenara cu coc si mustata.

Trecuse binisor hotarul primilor 20 de ani de viata, dar simtea ca se afla la varsta critica. Varsta critica a barbatului e mult mai devreme decat crezi. E acea falie temporala, cand esti prea barbat sa mai primesti bezele pe frunte si mangaieri pe crestet de la mama, dar inca prea necopt sa meriti o ingenunchere, un bazait de fermoar deschis si o palma de femeie stransa ferm, ca frunza unei plante carnivore, in jurul barbatiei tale.

Era sfinxul urban. Sterp si neatins de buze, glezne si sfarcuri. Era pustiul neudat de ploi. Ii era teama si de atingerile lui. Ajunsese la fobia de propriile-i mangaieri, crezand ca trupul sau e faurit din alt aluat decat al restului fiintelor care faceau slalom zilnic, ocolindu-l in graba. Stia ca o femeie e topita atunci cand cade in genunchi, in fata ta. Desi statea de luni de zile pe scari la metrou, nici macar accidental o femeie nu si-a impiedicat tocurile cui in trepte astfel incat, pravalita in poalele lui, sa aiba ocazia sa o repuna cu gentilete in echilibru. De parca pe fruntea lui cineva ar fi lipit un semn de circulatie: ’’Ocolire prin stanga’’.

Brusc a schimbat strategia. Avea impresia ca privindu-i de sus pe oameni, ii complexeaza. Si-a stabilit domiciliul flotant cateva trepte mai jos. Esec. Aici lumea nu-l mai privea in ochi. Toti se uitau peste el, devenise o galma, un munte meschin peste care norii cumulus nimbus trec fluierand. A facut pariu cu sine. In fiecare zi in care lumea refuza sa se uite in ochii lui tulburi, va mai cobori o treapta. A castigat pariul. Nimeni n-avea curajul sa aiba contact vizual cu el. Oricum, ar fi fost imposibil sa privesti doi ochi inlauntrul carora ai fi zarit doar un vertij, o involburare care te-ar fi luat prizonier si te-ar fi dus pana la fund.

In fiecare zi mai cobora, fara succes, o treapta. In dimineata aia le terminase pe toate. Urma sa se aseze pe peron. Stia ca aici va invinge. Se gandea ca e imposibil sa nu-l remarce Femeia Lui. Nu-l va mai sari sau ocoli. De pe peron pana sus,pe scari, oamenii apucau sa-si gaseasca alte ganduri si era firesc sa-l ignore. Aici, postat chiar in zona unde vagonul isi deschidea usile, n-aveau cum sa-l evite. Macar una din miile de furnici de subsol se va indragosti de el la prima vedere.

Seara si-a dat seama ca a gresit calculul. Asa ca si-a pregatit planul pentru a doua zi.A mers mai departe. A renuntat la peron si a coborat intre linii. Zorii zilei urmatoare l-au gasit acolo, jos, in sfarsit izbavit. A strigat: ’’Opriti Pamantul! Vreau sa cobor! Fericirea nu mai vine. Ma duc eu la ea.’’

Pentru ca am reusit sa il fac simpatic in constiinta trecatorilor prin spatiul meu virtual pe DJ Sebi Superstar, am zis sa fac sapaturi adanc pana dau de tzitzei .

Dupa nopti de nesomn si zile de googling aplicat, sunt in stare sa vi-l aduc ofranda pe Mihaitza. Profesia: stripper junior. Citez de pe site-ul sau very corporate:

Show-urile de striptease pe care le fac sunt orientate dupa diverse scenarii in functie de eveniment. Am fost invitat la multe televiziuni printre care si Prima TV unde audienta din timpul show-lui de striptease facut de mine a fost generala. ( sic!)

Am invatat sa dansez, sa fac atmosfera intr-un timp foarte scurt chiar daca am 1 metru 39 centimetri si pot sa spun ca sunt un stripper junior. Am animat nunti, botezuri, petreceri private, am fost invitat sa fac striptease de 8 Martie unde am dansat in fata la peste 1000 de doamne si domnisoare.

Nu mi-e foarte clar inca daca Mihaitza, stripperul junior, nu e unul si acelasi cu acel dancing baby din genericul Twin Peaks.

Oricum, distinsa doamna Udrea, la urmatoarea dumneavoastra prezenta pur umanitara la ”Dansez pentru tine”, nu va vad pe ring decat inlantuita alaturi de Mihaitza intr-un foxtrot a la Arthur Murray.