MTV Romania s-a razgandit. Nu mai decernam Premiile .ro in Parcul Izvor! Le lasam pe 10 mai, dar le mutam la Sibiu. Pe motiv ca Sibiul e capitala culturala europeana in 2007.
De Sean Paul , pe care-l anuntasera mai acum vreo doua saptamani, nu zic nimic in noul comunicat. Dar nici n-am auzit zvonuri ca n-ar mai veni. Desi…n-ar fi o surpriza. MTV Mioritza n-are nici o legatura cu seriozitatea brandului-mama.
Ma crededi ca Taraf TV are principii de bussines mai serioase decat MTV Romania?
Zece ani e masura noastra. Plus sau minus zece la suta. Daca privesc in urma imi vad momentele cheie. 1. Prima suta de dolari/luna; prima casatorie; 2. Primii cinci sute, primul copil; 3. Prima mie, primul divort; 4. Primele trei mii, a doua sotie, prima amanta; 5. Primele cinci mii, primul pas lateral. Unde ma va duce urmatorul deceniu?
Sunt group brand manager si la mine la ”multinationala” toate discutiile incep cu “din punct de vedere marketing” intr-o sedinta in care marketingul nu are nici cea mai mica implicatie. Dau vina pe colegii de la “sales” ca nu mi-a iesit campania publicitara ca “nu au inteles mesajul reclamei” sau ca “nu sunt in target”. Ii urasc pe cei de la HR. De zece ani ma indobitocesc cu termenul lor de ”We are a big family!”
Intre timp, sotia a divortat de mine, iar fi-miu din prima casatorie stiu ca locuieste cu bunicii si imi trimite cate un SMS de ziua mea. Ultima oara l-am vazut in ajunul Anului Nou, radea in hohote. Am apucat sa ma joc cinci minute cu el. Si se agata de joaca asta ca un flamand care zareste o farfurie cu ciorba. 5 minute…Trebuia sa fug pana la birou. Aveam un ”memo” de predat…31 decembrie. Prima zi a anului trecut cand reuseam sa plec spre casa la 6.30. Imi amintesc si acum, cu jind, statusul lasat pe YM!: ”Nou record personal! 6:30 PM!” 31 decembrie.
Dimineata iar m-am trezit intr-un pat de hotel fara sa stiu macar in ce oras ma aflu. M-am mutat acum o luna intr-un duplex dintr-un Residential Park, platesc lunar rata la banca, dar nici macar o noapte n-am dormit acolo. ”Acolo”, pentru ca ”acasa” nu-i pot spune unui loc strain. Dar ma mandresc ca am o casa cuminte, amenajata corect, a la Elle Decoration. Peste noapte iar s-a revarsat un fluviu de mail-uri in Inbox. Jumatate sunt de la sefu’ care iar vrea sa-mi dovedeasca ca a stat mai mult ca oricine din companie peste program. Nimic neobisnuit. Vreo trei sunt de la prieteni. Am uitat sa-ti spun ca intalnirile cu prietenii le notez in agenda ce are pe coperta logo-ul firmei…Doar le notez. Nu ajung la niciuna. Habar n-am daca am rezervat bilete pentru zborul din seara asta. Dar e ceva mai important decat asta: cand ma urc in avion, sa nu uit sa optimizez calea de ajungere la locul meu - la fereastra, bineinteles ( sa nu ma urc, ca ieri, pe la coada avionului, cand locul e in fata).
… n-as raspunde la telefon. Imi taraie in cap, impreuna cu miorlaitul sefului, grimasele clientilor, paraitul sistemului de operare, vajaitul motorului, sunetul Excel-ului -ca un clopot de catedrala. Laptopul este cea mai inteligenta parte a corpului meu. Legat prin cordon ombilical de telefon. Raspund, totusi. Sunt lacrimile unei colege. Uitase sa scrie cu font Arial de 18 si scrisese cu 12. Au trecut-o pe lista urmatorului training pe teme de corporate ID, la un loc cu noii veniti in firma.
La dracu! Unde era, atunci, Ingerul Meu sa ma traga de guler: ”Inainte de a intra intr-o multinationala, ai grija ce-ti doresti ca poate ai deja, dar nu iti dai seama!” Atunci priveam de la fereastra caminului din Regie, cu nesfarsita pofta, lumea de dincolo de gunoaie. Acum, dupa ani, apuc arareori sa privesc pe fereastra office buiding-ului cu aceiasi ochi ( poate un pic mai incercanati), incercand sa-mi amintesc de ce atunci simteam atata pofta de viata. Intr-o dupa-masa ma uitam la doi muncitori care lucrau in gradina din fata cladirii. Tundeau iarba. Doamne, ce mi-as dori si eu sa tund iarba! Ce job bun trebuie sa fie asta! Nu ai deadline asa strict la tuns iarba. In plus, daca ploua, te poti opri…Respiri aer adevarat. Eu, aer reciclat din ventilatia cladirii…
Cand o sa-mi deschida cineva sufletul o sa descopere inauntru intreaga rezerva strategica de cizme a celor langa care am trait. Noroaie, lacrimi, singuratate si o cantitate considerabila de dezamagire pe care - cu greu vor intelege - ca nu am stocat-o pentru contabanda. Deocamdata, imi traiesc existenta de caricatura corporatista. Ca in acea dimineata cand aleragam sa verific standul nostru de la Romexpo. La intoarcere, am vazut ca inverzisera copacii. Eu eram in ghetele de iarna de la Pollini si in palton. Iar oamenii, pe strada - am fost surprins sa-i vad - nu se grabeau. Unii. Eu si cand sunt la shopping alerg.
…Am adormit tinand in poala singurul suflet din casa: MacBook-ul de 2.0 Ghz. Mi-am luat MacBook ca sa nu-mi reprosez ca n-am deschis o carte de luni de zile. In fond, munca n-a omorat pe nimeni.
-Pentru Raluca -
DESPRE WIKIEXPERIMENT:
Ultima fraza imi apartine. Atat. Restul portertului e o compilatie a tuturor comentariilor primite la post-ul anterior. Le puteti citi aici pe toate. Si chiar va invit sa o faceti. Aceasta lista de comentarii este, cred, cea mai rece analiza a vietii din cladirile de sticla si otel. Asemeni unui Big Brother ati filmat, ati zoomat si ati redat fidel viata de corporatie. Va multumesc! Si astept comentariile despre ceea ce am facut impreuna.
Imi beau ”cafeaua de dupa” la Zvon si de o jumatate de ora recitesc comment-urile de la De ce-uri cu un singur raspuns. Raluca . Si-mi vine in minte un wikiexercitiu al lui Catalin Tolontan. Degeaba as incerca sa-l scriu singur, ar iesi doar un coltz de poza. Impreuna putem sa surprindem imaginea fidela. Pentru ca, vorba lui Balkan Express, we’re in this together.
Brief de creatie:
1. Wikiarticolul va purta titlul : ”Portretul corporatistului la tineretze”
2. La Comments puteti scrie fiecare cel mult doua-trei fraze. Vreau lucruri simple, imagini vii, amanunte pe care ochiul liber nu le vede. In nici un caz: teorii corporatiste, codul muncii, ”de vina e sistemul”
3. Articolul va fi, in forma finala, o marturisire ”la persoana intai”. Asa ca, pentru a-mi usura munca de sinteza, puteti sa postati direct in felul asta.
4. Finalul wikiarticolului este acesta:
”…Am adormit tinand in poala singurul suflet din casa: MacBook-ul de 2.0 Ghz. Mi-am luat MacBook ca sa nu-mi reprosez ca n-am deschis o carte de luni de zile. In fond, munca n-a omorat pe nimeni.”
Restul va apartine!
Deadline ( c-asa e corporate): Vineri, ora 12.00. Dupa care, la 13.00 il urc pe blog. Spor! Sunt curios ce-o sa ne iasa.
Nu trebuie sa fi trecut printr-o Universitate ca sa faci legaturile. Trebuie doar sa fi trecut pe langa Universitate…
Sediul celor doua se afla in spatele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazu. E ramas in memoria colectiva ca ”La Coada Calului”. Insa, este evident, de o saptamana, ”cele doua” se afla din nou ”La Botu’ Calului”. Infruptati-va monstruos! Cum va sta in obicei…
De ce seara, dupa zece, cand ma intorc acasa de la cina cu prietenii, in office building-urile de otel si sticla, vad siluete cocosate, aplecate peste tastatura?
De ce 80 la suta din prieteni, cand ii sun sa-i intreb de viata, imi raspund: ”Dimineata nu te-am putut asculta! Am stat la birou pana la unu, noaptea!”
De ce 70 la suta din prieteni, cand ii sun in timpul saptamanii sa-i chem la film, raspund invariabil: ”Nu pot, maine am deadline la un proiect! Vorbim in weekend!”?
De ce 50 la suta din prieteni, cand ii sun in weekend sa-i chem la cafea imi raspund: ”Trebuie sa trec un pic pe la birou. Vorbim dupa!”
De ce la 500 de euro, laptop, telefon si, eventual, masina din partea companiei, sunt maxim fericiti ca fac parte din clasa medie?
De ce, cand se elibereaza o pozitie din schema organizatiei, pentru 100 de euro in plus, accepta sa indeplineasca si sarcinile postului neocupat?
De ce singurul motiv pentru care presteaza ore suplimentare este visul orb ca, intr-o buna zi, C.E.O-ul va intra la ei in birou si le va propune o pozitie mai aproape de varful piramidei?
De ce, in 4 zile din 5, nu isi iau pauza de lunch, crezand ca asa o sa termine mai repede task-urile zilei, iar seara realizeaza ca, de fapt, tot la 22 au rupt usa firmei?
De ce sunt de parere ca sindicatul este o organizatie comunistoida, nedemna pentru un angajat de corporatie multinationala?
De ce cand cer o zi libera de la HR, dupa refuz li se aminteste de favorul de a munci intr-o astfel de companie :”Sunt zece ca tine care asteapta la usa!”
De ce au ajuns sa creada ca o saptamana de concediu de odihna pe an e un moft si nu un drept?
De ce, pe copiii fostelor colege de facultate si ai prietenelor din copilarie, i-au vazut doar in jpegurile trantite in attachment-urile mailurilor?
De ce ultimul cantec pe care au dansat se numeste ”Nokia Tune”?
De ce in vocabularul lor apar mai des ”consumer insights”, ”brand equity” si ”cost per point” decat ”mi-e dor”, ”visez”, ”te iubesc” ?
De ce isi vor aduce aminte abia maine ca ieri a fost ziua mamei?
De ce raspunsul la fiecare ‘”De ce?” dintr-o multime infinita este aceeasi stire seaca: ”Raluca Stroescu, managerul de audit la filiala romana a multinationalei Ernst&Young, a decedat din cauza epuizarii dupa mai multe saptamani de munca fara pauza. Raluca avea 29 de ani.” ?
Recapitulam:
Sean Paul in Parcul Izvor - 10 mai
Gloria Gaynor la Sala Palatului - 13 mai
The Chemical Brothers la Polivalenta - 25 mai
George Michael pe ”Lia Manoliu” - 31 mai
Bob Sinclair la Arenele Romane - 23 iunie
Faithless, Morcheeba, Hooverphonic la Romexpo ( B’estival) - 29 iunie
Pink, Reamonn la Romexpo ( B’estival) - 30 iunie
Alice Cooper, Marilyn Manson, Wu Tang Clan la Romexpo ( B’estival) - 1 iulie
Tori Amos la Polivalenta - 13 iulie
Rolling Stones pe ”Lia Manoliu” - 17 Iulie ( am scris 17 Iulie cu majuscule la Stones pentru ca ar trebui declarata sarbatoare nationala)
Doar ordonati, unul sub altul, ca la borderou, iti dai seama ca buchetul de artisti de mai sus formeaza cel mai bun sezon pe care l-a trait showbiz-ul dambovitzean in toata existanta sa. Un astfel de tablou cred ca pune cruce definitiv ”epocii de shushe” pe care am trait-o pana mai adineaori. Da, ce am inshiruit mai sus, seamana a tablou de valoare fata de carpetele pe care ”brodam” pana acum prezente gen: Baccara, Boney M, Armand Assante, Toto Cutugno.
Anul trecut a trecut milimetric pe langa faliment. Achizitionata la ultima strigare de un grup italian, Steilmann schimba placa. Din iunie, brandul clasic, scrobit,”nemtesc”, ia ADN de ”italiano vero”. Inclusiv in Romania, Steilmann va reimprospata colectiile din magazine ( cele care au ramas) din doua in doua saptamani. Exact ca in filosofia Zara si H&M. Oare asa o sa le mearga?
Mai tineti minte raposatul magazin Steilmann de pe Calea Victoriei? (Acum e anuntata acolo deschiderea unui shop cu branduri de lux.) De obicei, iti dai seama despre suferinta unei marci cand incepe sa puna ziare in vitrina, fara sa te anunte pe un print A4: ”Magazinul s-a mutat 100 m mai la vale!”
SURSA: Money Express, aparut azi. V-as fi dat link-ul catre articol, dar la site inca se pune caramida peste caramida, se da cu mortar, var etc.
Drag prieten, stiindu-te iubitor de ceasuri as vrea sa te invit la lansarea TEMPORIS, revista de ceasuri si lifestyle. Cu prietenie, Dan Vardie.
Asta e SMS-ul pe care l-am primit duminica, spre seara. Azi a fost lansarea. Nu am ajuns pentru ca luasem deja bilete pentru Alexander Balanescu. Insa, la pranz, mi-am cumparat revista din shop-ul de ziare de la Feeria. N-o sa-mi permit neam de neamul meu 60 la suta din ceasurile prezentate in revista. Dar tocmai de aceea traim epoca aceasta: intru continua aspiratie.
Nu stiu daca v-am zis pana acum ca in noptiera de langa pat e ascunsa singura mea proprietate pentru care nu platesc rate sau leasing: 13 ceasuri. Sunt atat de ”hooked on” incat am ajuns sa-mi asortez hainele dupa ceasul pe care mi-l aleg dimineata si nu invers cum ar fi normal. N-am timp sa va povestesc mai mult, ma cheama salteaua Relaxa! Dar revin maine si va spun cat costa ceasul de la mana lui Tiriac. Asta e stire de la mine, nu din revista.
Pana atunci, pentru pasionati, va las sa admirati ceasul primit cadou de Ilie Nastase. IWC Schaffhausen de 60.000 euro. In Temporis e si un interviu cu Nasty!
Q pt tine: Cat e ceasul de la mana ta? Astept, mai jos, cotatiile!
O loveste salbatic peste corzi, o ciupeste ritmic si dragastos, o mangaie senzual si iar ii aplica o corectie violenta. Daca vioara lui Balanescu ar putea vorbi, ori ar face plangere penala pentru violenta domestica, ori ar striga de placere repetata.
Recitalul de aseara, de la TNB, n-a avut stralucirea patinata a reprezentatiei de acum un an si jumatate cand, la Sala Palatului, Balanescu a rastalmacit-o modern pe Maria Tanase. Aseara a fost mai degraba un experiment pentru initiati si rabdatori. Care au puterea sa-l ierte dintr-un singur motiv: Balanescu stie! E meseria lui si ieri ne-a aratat dedesubturile. Ajutat de Evelina Petrova, acordeonista rusa care a colaborat cu Jethro Tull. Petrova mi-a adus aminte de Ada Milea, insa cu acordeonul in poala, rusoaica tine loc de o orchestra. Prima parte a recitalului au terminat-o cu un sarut pe gura. Artisti. Se adapa din pasiune.
In Sala Mare a Teatrului am vazut aseara ziaristi, teleaste, marketeri, advertiseri, analisti, punkisti, studenti caministi, bursieri, C.E.Os. Dar nici un muzician. Macar unul dintre aia care ridica lunar drepturi de autor de la ORDA sau CREDIDAM. Iar Balanescu, credeti-ma, e un artist de la care poti sa te inspiri fara sa poti fi acuzat de plagiat. Pentru ca e la fel de simplu in exprimare precum sunetele din natura. Si, de aceea, genial.
Asculta-i in timp ce citesti o carte, prabusit in canapea, albumul care trebuie sa apara. Upside Down. Cum ti-am zis, Alexander e un om cu arcushuri si coborashuri.
Cheloo si Ombladon si-au facut un obicei din a dezvolta proiecte solo in ”pauza competitionala” dintre doua discuri Parazitii. Zilele-s numarate pana la aparitia experimentului lui Ombladon, ”Cel mai prost din curtea scolii”.
Primul videoclip al albumului e un alt mesaj din Colentina, inima strazii: Noapte buna, Bucuresti! Videoclipul il gasiti aici, versurile aici.
Tema nu e noua: cartier, droguri, seringa, jeg. Insa merita ascultata macar pentru geniul ultimului vers:
Micul Paris s-a stins…Noapte buna, Bucuresti!
Interesanta si ideea videoclipului. Un cantec despre Bucuresti cu clip filmat intr-un peisaj desertic. Metropola asfixiata, numele tau e desertaciune!
Ombladon nu e tocmai masaj thailandez la ureche. Dar se cuvine ascultat in player-ul masinii noaptea cand strabati Colentina cu viteza de croaziera. Tare, cu geamurile inchise. Just cruisin’.
